Eolienele vor scumpi preţul energiei electrice în România

Creşterea producţiei de energie regenerabilă, în special cea eoliană, va determina o scumpire a curentului electric, astfel încât megawattul oră (MWh – n.r.) va costa cu 2 până la 3,5 euro în plus, potrivit lui Alexandru Săndulescu, directorul general al Direcţiei Generale Politici Energetice din cadrul Ministerului Economiei. Astfel, investiţiile costisitoare în echipamentele necesare dezvoltării de parcuri eoliene vor fi resimţite în preţul energiei produse, în

Creşterea producţiei de energie regenerabilă, în special cea eoliană, va determina o scumpire a curentului electric, astfel încât megawattul oră (MWh – n.r.) va costa cu 2 până la 3,5 euro în plus, potrivit lui Alexandru Săndulescu, directorul general al Direcţiei Generale Politici Energetice din cadrul Ministerului Economiei.

Astfel, investiţiile costisitoare în echipamentele necesare dezvoltării de parcuri eoliene vor fi resimţite în preţul energiei produse, în timp ce sistemul de compensări elaborat de statul român propune ca producătorii de energie regenerabilă să primească compensaţii prin intermediul certificatelor verzi, pe care furnizorii au obligaţia să le cumpere într-un procent din energia vândută.

Cu toate acestea, Săndulescu a precizat că majorarea preţurilor către consumatori nu se va realiza în acest an şi probabil nici în 2010, având în vedere că producătorii de energie regenerabilă, în principal cei care au anunţat investiţii în parcuri eoliene, nu vor începe să producă energie electrică în umrătoarea perioadă.

Dacă într-o primă fază, energia eoliană va scumpi preţul total al energiei electrice, pe termen lung Săndulescu estimează o egalizare a preţurilor energiei obţinută din combustibili fosili cu cea obţinută din surse regenerabile.

„Preţul energiei electrice din surse fosile nu poate decât să crească, ca urmare a eliminării subvenţiilor la cărbune, creşterea costurilor cu emisiile de gaze cu efect de seră şi creştere a preţurilor la resursele fosile. În tot acest timp, costul energiei regenerabile ar trebui să scadă. Astfel ne aşteptăm ca aceste două preţuri să se intersecteze în viitor”, a declarat Săndulescu la o conferinţă despre energia regenerabilă în România.

Potenţial mare, producţie nesemnificativă

Potrivit Strategiei Energetice a României pentru perioada 2007 – 2020, România are un potenţial foarte mare de producţie de energie electrică eoliană, respectiv 23 TWh. În schimb, producţia este aproape inexistentă, în 2008 fiind obţinuţi 11 MWh din surse eoliene, reprezentând 0,02% din totalul producţiei de energie electrică din România.