Din datele companiei reise că această schimbare a avut în vedere respectarea cerinţelor legislaţiei interne şi a celei comunitare care impune companiilor integrate din sectorul energiei să aplice o separare clară, inclusiv la nivel de identitate vizuală, între operaţiunile de furnizare şi cele de distribuţie, astfel încât să fie evitată orice confuzie între aceste activităţi din perspectiva consumatorului.
Delgaz Grid operează o reţea de gaze naturale în lungime de peste 21.600 km, respectiv o reţea de electricitate de peste 81.000 km care deservesc în total circa 3,1 milioane de clienţi şi acoperă judeţele din partea de Nord a României (Cluj, Bistriţa Năsăud, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Timiş, Arad, Bihor, Caraş-Severin, Hunedoara, Mureş, Sibiu, Alba, Harghita, Iaşi, Botoşani, Vaslui, Suceava, Neamţ, Bacău).
Începând cu 2005, de la venirea pe piaţă a E.ON în România, investiţiile totale au depăşit 1,4 mld. euro.