Fondul pentru gestionarea proprietăţii statului din Ucraina a anunţat vineri că firma austriacă de investiţii EPIC va prelua compania naţională de telecomunicaţii din Ucraina, Ukrtelecom, pentru 1,3 miliarde de dolari.
Fondul nu a precizat când anume va fi încheiată tranzacţia.
Ucraina intenţiona să privatizeze Ukrtelecom printr-o licitaţie organizată în luna decembrie 2010, însă EPIC a fost singura companie care a depus o ofertă iar licitaţia a fost anulată.
Ukrtelecom controlează aproximativ 80 de procente din piaţa locală de telefonie fixă, dar oferă, de asemenea, şi servicii de Internet şi telefonie mobilă. În prima jumătate a lui 2010, Ukrtelecom a realizat un profit de 6,1 milioane dolari, comparativ cu pierderi de 16 milioane de dolari în perioada similară a lui 2009.
Autorităţile de la Kiev încearcă să vândă Ukrtelecom încă de la sfârşitul anilor 1990, dar până acum nu a avut succes din cauza disputelor politice. Valoarea companiei este estimată undeva între unu şi trei miliarde de dolari.
SURSA: Agepres