Pandemia COVID-19 a provoca milioane de decese la nivel global și continuă să facă victime. Există însă un flagel global, mai puțin mediatizat, care face anual milioane de victime. Accidentele rutiere au provocat și vor provoca și de-acum înainte milioane de morți și răniți.

Potrivit ScienceAlert, aproximativ 1,35 milioane de oameni mor anual pe drumurile și șoselele lumii, iar alte 20 până la 50 de milioane sunt grav răniți.

Jumătate dintre decese și multe dintre rănirile grave implică pietoni, bicicliști și motocicliști, cei mai vulnerabili la accidentele rutiere. În întreaga lume, un om moare din cauza unui accident rutier la fiecare 25 de secunde. Șeful Fondului Națiunilor Unite pentru Siguranța Rutieră a numit aceste tragedii o „epidemie silențioasă pe roți”.

Experții susțin că sistemele de transport din întreaga lume pot fi făcute mai sigure. În acest sens, guvernele ar trebui să acorde prioritate drumurilor, vitezei și vehiculelor mai sigure. De asemenea, ar trebui promovate politici pentru ”calmarea traficului” despre care se știe că reduc riscul de accidente.

Decesele cauzate de accidentele rutiere, principala cauză de deces

Decesele cauzate de accidentele rutiere sunt acum principala cauză de deces pentru copiii și adulții tineri din întreaga lume ( cu vârste cuprinse între 5 și 29 de ani) și a șaptea cauză de deces în general în țările cu venituri mici.

Accidentele cauzează prejudicii economice grave victimelor și familiilor acestora, precum și societății. Un studiu din 2019 a estimat că între anii 2015 și 2030, accidentele rutiere vor costa economia globală aproape 1,8 trilioane de dolari, subliniază ScienceAlert.

Deoarece ratele de deces și de răniri sunt cele mai ridicate în țările cu venituri mici și medii, drumurile periculoase reprezintă adesea un factor important. Acesta este și motivul pentru care unul dintre Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale ONU este reducerea la jumătate a numărului de decese și de răniți la nivel mondial până în 2030.

Mai multe decese în țările cu venituri mai mici

Există o diferență majoră a ratelor de deces în urma accidentelor din trafic la nivel mondial. Ratele deceselor variază de la 27 de accidente la 100.000 de locuitori în Africa, la doar șapte la 100.000 de locuitori în Europa.

Accidentele din țările cu venituri mari implică doar una sau două persoane. Țările mai bogate au avut suficient timp pentru a dezvolta strategii și tactici pentru a reduce accidentele și decesele.

În 1937, într-o epocă în care decesele cauzate de trafic pe străzile unor orașe precum New York erau considerate parte a vieții metropolitane, în SUA rata deceselor provocate de accidente rutiere era de 31 la 100.000 la locuitori. Cam cât este azi rata deceselor în Republica Democratică Congo.

Țările cu venituri mai mici tind să aibă vehicule mai puțin sigure și drumuri mai proaste. Aceste națiuni nu pot introduce sau aplica legislația rutieră.

Incidentele de trafic din state cu venituri mai mari implică adesea doar una sau două persoane. În schimb, în statele cu venituri mai mici, incidentele tind să implice mai mulți pasageri.

Idei greșite privind siguranța traficului

Există două idei complet greșite privind decesele cauzate de tragedii rutiere. În primul rând, numirea acestor evenimente drept „accidente” normalizează ceea ce, de fapt, este un măcel al inocenților, notează Science Alert.

A doua narațiune greșită susține că aproape toate decesele provocate de tragedii rutiere sunt cauzate de erori umane. Oficialii publici acuză în mod constant șoferii săraci, pietonii distrași și bicicliștii agresivi pentru decese.

Aceste idei au îndepărtat responsabilitatea altor factori, cum ar fi designul mașinilor, infrastructura traficului și nevoia de politici publice mai eficiente.