Potrivit unei analize a datelor istorice realizată de compania de biotehnologie Ginkgo Bioworks, focarele raportate dintr-o selecție de patru virusuri devastatoare cu gazde animale au crescut cu aproape 5% pe an, între 1963 și 2019, decesele crescând anual cu 8,7% uimitoare, potrivit ScienceAlert.

Epidemiile virale moderne își au originea în populațiile de animale sălbatice sau domestice

În acest ritm, anticipează cercetătorii, ne-am putea aștepta ca numărul total al deceselor numai din cauza acestor patru boli, să fie de cel puțin 12 ori mai mare în 2050, decât au arătat datele pentru 2020.

Epidemiile virale moderne își au originea în populațiile de animale sălbatice sau domestice care găzduiesc agenți patogeni cu puține efecte negative sau deloc, transmițându-i, silențios de la o generație la alta.

În cazul în care virusul dezvoltă un talent de a pătrunde în corpul uman, orice contact întâmplător între oameni și gazda animală este o oportunitate de propagare zoonotică (o invazie a agenților patogeni care face ravagii în timp ce se lansează în populația umană).

Activitatea umană a crescut dramatic probabilitatea acestor contacte întâmplătoare

Activitatea umană a crescut dramatic probabilitatea acestor contacte întâmplătoare (pătrunderea tot mai agresivă a omului în habitatele sălbatice sau forțarea relocării populațiilor prin pierderea pe scară largă a habitatului și schimbările climatice). Cu toate acestea, se știe prea puțin despre frecvența reală a răspândirilor zoonotice de-a lungul timpului, de aceea evaluările pe termen lung sunt o provocare.

Având acces la o bază de date extinsă privind focarele de boli infecțioase, Ginkgo Bioworks s-a aflat într-o poziție privilegiată pentru a examina numărul și severitatea focarelor zoonotice raportate de Organizația Mondială a Sănătății în istoria recentă.

SARS 1, filovirusuri precum Ebola, virusul Machupo și virusul Nipah

Excluzând recenta pandemie COVID-19, precum și bolile potențial endemice care s-ar fi putut stabili în populațiile umane, cercetătorii s-au axat pe câteva virusuri transmise de animale: coronavirus SARS 1, filovirusuri precum Ebola, virusul Machupo (care provoacă febra hemoragică boliviană) și virusul Nipah.

Cercetătorii au analizat 75 de evenimente care s-au răspândit în populațiile umane de la gazde sălbatice în aproape 24 de țări. Urmărind apariția lor și folosind numărul de decese ca ghid pentru severitatea fiecărui focar, filovirusurile au fost de departe cele mai mortale, cu peste 15.700 de decese în cele 40 de focare raportate în perioada studiată.

Organismele filovirale au existat, probabil, din Miocen

Organismele filovirale au existat probabil încă din Miocen, care a început acum 23,03 milioane de ani şi s-a încheiat acum aproximativ 5,33 milioane de ani. În această perioadă este foarte probabil ca liniile evolutive care au dus la apariția virusurilor Ebola şi Marburg să se fi desprins din strămoșul comun al celor două virusuri.

Prin comparație, SARS-CoV-1 a luat doar 922 de vieți, deși acest lucru s-a întâmplat în mijlocul a două focare, între anii 2002 și 2004. Virușii Machupo și Nipah au reprezentat împreună 529 de decese în 33 de focare.

Deși evenimentele par a fi fragmentate și răspândite de-a lungul deceniilor, cercetătorii spun că epidemiile nu sunt rezultatul unor activități întâmplătoare, purtând semne ale unei tendințe care pare să fie în creștere.

„Dacă tendința pe care o observăm în acest studiu continuă, ne putem aștepta să vedem că acești agenți patogeni vor cauza de patru ori mai multe evenimente de propagare și de 12 ori mai multe decese, în 2050, comparativ cu 2020”, scrie echipa în raportul său.

Această cifră nici măcar nu ține cont de exemple monolitice, precum COVID-19, punând astfel de estimări pe latura conservatoare.