Sfarsitul anilor `90 a avut ca un reper rasunator inflorirea si apoi prabusirea Fondului National de Investitii (FNI). „Dormi linistit, FNI vegheaza pentru tine” a devenit unul din cele mai cunoscute sloganuri ale vremii.
Mecanismul de fraudare al Fondului National de Investitii (si al uitatului Fond National de Acumulare) s-a desfasurat dupa un mecanism contabil ce are unele ingrediente similiare cu cele povestite mai sus, insa in contextul mai sofisticat al pietei de capital prost reglementate din anii 1990, pe fondul unor cunostiinte foarte slabe ale oamenilor despre mecanismele economiei de piata. O buna perioada de vreme, prabusirea FNI-ului a condus la o lipsa de incredere in piata de capital, dezolvata anemic si mult sub potential pana in zilele noastre. Ani mai tarziu, Fondul Proprietatea a fost aspru criticat doar pentru o reclama televizata care semana cu cea prezentata de FNI 10 ani mai devreme.
Folosindu-se de o reglementare legala, impusa de CNVM la acea vreme, in baza unui regulament din 1996- fondurile de investitii erau obligate sa isi calculeze si sa comunice zilnic valoarea activelor de fond. Folosindu-se de aceasta reglementare, cei care aveau sa creeze frauda FNI au pus la cale un mecanism destul de complicat. Ani mai tarziu, a fost nevoie de mii de file de dosare si de o incheiere de sedinta de circa 100 de pagini pentru a explica mecanismele.
In prima etapa, instanta care a solutionat acest dosar in 2007 retine majorarea artificiala, enorma, a valorii raportate catre CNVM si investitori a valorii zilnice a FNI-ului, de la acea data. In principal, aceasta actiune a putut fi facuta prin faptul ca FNI-ul investise in mai multe societati comerciale necotate, a caror valoare nu era transparent indicata prin pretul de cotatie la bursa si ca atare putea fi evaluata si reevaluata in functie de „nevoi”. Reevaluarile, sustine rechizitoriu care ii condamna la cate 10, respectiv 15 ani de puscarie pe Maria Vlas si Nicolae Popa, au fost facute cu incalcarea Legii Contabilitatii si fara justificari interne, economice. Suma totala raportata in plus a fost, cumulata in cele 16 „mini-episoade” preluate mai jos din dosarul cauzei in suma de 14.535 miliarde de lei vechi. (aproximativ 1,45 miliarde ROL, sau peste 350 de milioane de euro). Tabelul de mai jos prezinta valorile retinute in expertiza contabila ce sta la baza procesului FNI.
Avem, aici, mai multe elemente finale asupra carora ma opresc pe scurt. In primul rand, fraudarea legii contabilitatii. In al doilea rand, crearea unei raportari paralele fata de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) fata de contabilitatea companiei, creand discrepante – prejudiciu nerecuperate vreodata. In al treilea rand, diversele reconstituiri si procese nu au reusit niciodata sa puna cap la cap exact si precis numele tuturor celor 328.000 de mii de deponenti, precum si valorile exacte subscrise, un element cheie pe care il voi dezvolta mai tarziu. In al patrulea rand, majorarea enorma a valorii FNI-ului, in crestere, a creat, impreuna cu o campanie publicitara, o emulatie care a condus la atragerea unui numar foarte mare de deponenti suplimentari. In al cincilea rand, raportarile suplimentare de numerar erau necesare pentru prezentarea unui grad de lichiditate ridicat, avand in vedere reglementarile articolul 36, Regulamentul 9 din 1996, in vigoare la data respectiva, prin care ponderea acestora in activul net al fondului de investitii trebuia sa fie de minim 30%.
O a doua parghie pentru fraudarea investitorilor FNI a fost, conform rechizitoriului, legata tot de umflarea valorii unitatilor de fond. FNI-ul a avut si castigatori, alesi pe spranceana, nu doar pagubiti, dar acest lucru este mai putin stiut azi. Majorarea artificiala a valorii unitatilor de fond inseamna ca un numar limitat de investitori, printre care se gasesc si membrii ai echipei FNI gen Nicolae Popa, au obtinut niste profituri insemnate prin cumpararea acestor actiuni la o cotatie mica si vanzarea lor la o cotatie stratosferica. Paguba s-a realizat uneori prin inselarea unor terti care au devenit astfel investitori FNI, inainte de prabusirea Fondului. Alteori, insa, FNI insusi isi rascumpara propriile actiuni, platind astfel investitorii alesi pe spranceana din lichiditatile acordate fondului de sutele de mii de viitori pagubiti.
In fine, ultima parghie pe care o voi dezvolta aici se refera la diminuarea numarului unitatilor de Fond aflate in circulatie, din 1996 pana la prabusirea FNI in 2000. Rechizitoriul afirma ca „diminuarea numărului unităţilor de fond aflate în circulaţie nu s-a materializat prin modificarea directă a acestuia, ci ca urmare a stabilirii prealabile a valorii unităţii de fond, în raport de care, se determina numărul unităţilor de fond aflate în circulaţie, număr ce a fost în permanenţă mult mai mic decât cel înregistrat în baza de date a Fondului Naţional de Investiţii.” Cu alte cuvinte, atunci cand reusesti sa creezi cerere suplimentara pentru unitati de fond FNI si reusesti in acelasi timp sa reduci numarul celor pe care se poate pune mana, valoarea unitatilor de fond creste astrononomic, sub cele doua efecte combinate. Mecanismul prezentat aici nu face decat sa reintareasca parghiile prezentate mai sus.
Detalii
Citeşte şi
Episodul 1, 1981-1987 : Vîntu în epoca de Aur – de la contabilitate la „Secu”?
Episodul 3, 1999-2000 – Dormim liniştiţi până azi : statul co-participant la frauda FNI
Episodul 4, 2006-2010- Exploziv: Păgubiţii FNI, AVAS şi cele 300 de milioane de euro pe cale de a fi plătite acum
Episodul 5, 2000 – Asociaţii FNI: de la un fost prim-ministru la un viitor europarlamentar
Episodul 6: 2000-2002 – Unde sunt banii FNI-ului? Despre „băieţii” de la INDUSTRIAL EXPORT S.A.
Episodul 7, 2001-2002 – Oamenii FNI-ului şi demnitarii României, aceeaşi?
Episodul 8, 2001-2003 – Doru Nicolaescu, procurorii şi serviciul “Doi şi un sfert”
Episodul 9: 2002-2009 “O să vă popească Popa ăsta”
Episodul 10, 2008-2010: Şicane continue Băsescu – Vîntu
Epilog, 2010: Ce mai este necunoscut în afacerea SOV?
