Cine este totusi Nicolae Popa, cel cautat international din 2002, fost presedinte atat la Fondul National de Investitii, cat si la Gelsor. Iata un citat din dosarul prin care a fost condamnat la 15 ani de puscarie:
„Predinte-director general la SC. GELSOR SA şi, periodic director executiv la SC. SOV. INVEST SA, de comun acord cu inculpata VLAS IOANA MARIA, a stabilit creşterea săptămânală nereală a unităţii de fond, care ulterior era şi raportată, în scopul de a evidenţia performanţele inexistente în evoluţia financiară a F.N.I. şi de a atrage cât mai mulţi investitori, inducându-i astfel în eroare, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 215 al. 1,2,3,5 cu aplic. art. 41 al. 2 şi art.26 rap. la art. 290 cu aplic. art. 41 al. 2 Cp.
Acelaşi inculpat, în calitate de preşedinte-director general al SC GELSOR SA şi director executiv la SC SOV INVEST SA (cu atribuţii de gestionare a unităţilor de fond), a subscris în mod fictiv un număr de 1.683.498 unităţi de fond FNI, în valoare totală de 112.289.316.546 lei, fără să depună efectiv aceasta sumă, unităţi de fond pe care le-a răscumpărat ulterior cu 137.403.330.106 lei, prejudiciind fondul, săvârşind astfel infracţiunea prev. de art. 215 înd. 1 al. 2 Cp. (…)
Astfel, din concluziile raportului de expertiză contabilă rezultă următoarele aspecte: „din cele 1.758.461 unităţi de fond subscrise în ziua de 10 decembrie 1999, în carnetul de investitor nr. 40102000486, pentru un număr de 1.683.498 unităţi de fond, nu s-a depus şi suma aferentă subscrierii, în valoare de 112.289.316.546 lei, creându-se astfel în gestiunea FNI o pagubă de aceeaşi valoare, deoarece ulterior inculpatul POPA NICOLAE a răscumpărat în totalitate unităţile de fond subscrise prin acest carnet de investitor, al cărui sold a devenit zero după ultima răscumpărare din 17 aprilie 2000.
La răscumpărarea celor 1.683.498 unităţi de fond subscrise şi neplătite, au fost încasate de investitor şi diferenţele rezultate din creşterea în timp a unităţii de fond, diferenţe care s-au ridicat la suma de 25.114.313.560 lei, valoare cu care se majorează paguba produsă în gestiunea FNI, respectiv la nivelul sumei de 137.403.330.106, sumă de care a beneficiat în mod direct şi necuvenit inculpatul POPA NICOLAE.”
In 2006, Cotidianul inca nu era in trustul Realitatea, iar intr-un interviu publicat de Liviu Avram, Sorin Ovidiu Vantu este intrebat direct “Nicolae Popa este interpusul dumneavoastra?”.Omul de afaceri raspunde categoric “A fost interpusul meu”. Mai spune ca vorbeste din cand in cand la telefon cu cel urmarit international, dar sa nu fie intrebat unde este, pentru ca nu stie.
Mai declara “Este unul dintre cei mai minunaţi prieteni pe care i-am avut vreodată. El plăteşte stupiditatea. Plăteşte stupiditatea, servilismul organelor de anchetă de la acea vreme”, a mai declarat SOV atunci.
In 2009, avem doua evenimente care aveau sa devina foarte legate: arestarea lui Nicolae Vlad Popa si campania pentru alegerea Presedintelui Romaniei. Intr-un moment care va ramane antologic, Basescu il acuza in direct pe Geoana ca a fost acasa la Sorin Ovidiu Vantu, cu chiar trei zile inainte de alegeri.
“Nici aseara nu v-a placut domnul Vantu, cand ati fost acasa la el?” Ba mai mult, in intr-un interviu din dimineata urmatoare adanceste pagubele aduse lui Geoana, afirmand ca “Geoana nu stia cine era numari ca i-a dat pasaport atunci cand era ministru de externe”. Mircea Geoana era ministru de externe intre 2000-2004, iar Nicolae Popa se pare ca si-a prelungit pasaportul, care expirase, in Ambasada Romanei din Indonezia. Nu putea sa faca acest lucru fara complicitate unor functionari cel putin locali, insa nimeni nu mai pare preocupat sa cerceteze acest aspect, singurul lucru care intereseaza organele de ancheta actualmente este relatia lui cu Sorin Ovidiu Vantu.
Urmarea este cunoscuta de toti: Mircea Geoana pierde alegerile la mustata cu cateva mii de voturi, urmarit de prezicerea in direct lui Basescu “o sa va popeasca Popa asta”. Prabusirea in sondaje a fost de 2-3%, urmare a episodului cu Vantu, mult mai mica decat diferenta finala dintre cei doi candidati.
„Cine credea vreodată că va mai fi arestat vreodata Nicolae Popa, locotenentul lui Vîntu în afacerea Gelsor – FNI? Cred că arestarea lui Nicolae Popa i-a creat o mare emoţie domnului Mircea Geoană, dacă a simţit nevoia să se ducă noaptea la Vîntu şi, lucru extrem de grav, să anunţe, pentru că se ştia de două zile, Nicolae Popa nu a fost arestat ieri”, a declarat Traian Băsescu.
In replica, patronal media iese pe postul sau, Realitatea TV, pentru a aduce in discutie un episod din campania prezidentiala din 2004, cand tot in perioada alegerilor s-ar fi intalnit in parcarea de la Tancabesti cu cel care avea sa devina presedintele Romaniei. Discutiile ar fi putut avea drept miza sprijinul postului pentru campania de alegeri – Realitatea TV fiind la vremea respectiva un sustinator al lui Traian Basescu impotriva lui Adrian Nastase.
Singura mentiune legata de acest aspect este intr-o emisiune la OTV, in care seful statului recunoaste intalnirea, spunand ca unul mergea catre munte, celalalt venea de la munte. De asemenea, mentioneaza o singura intalnire cu Sorin Ovidiu Vantu de cand este presedinte, in casa unui amic (ramas anonim, nici un journalist nu a pus intrebarea fireasaca – cine e amicul?), subliniind ca nu s-a dus nici in casa lui Vantu, nici nu l-a invitat in casa lui.
Mediafax reaminteste totusi intr-un “remember” al cazului facut zilele trecute ca seful statului era un invitat permanent in timpul primului mandat la Realitatea TV, fiind singura televiziune care a reusit sa aiba o invitatie pe peluza Cotrocenilor, pentru editii special moderate de Emil Hurezeanu. De pilda, la relansarea postului pe 15 Septembrie 2006, Traian Basescu a fost invitat special, timp de trei ore. Apoi, analiza Mediafax observa ca lucrurile au luat o alta intorsatura, intrucat in referendumul ce a urmat suspendarii presedintelui, presedintele a inceput seria de atacuri acide la adresa patronului de presa – “mogul” si “rechin” fiind doar cateva din etichetele pe care i le-a lipit de frunte. Traian Basescu spune in interviul-fluviu la OTV ca relatiile s-au stricat.
Detalii
Citeşte şi
Episodul 1, 1981-1987 : Vîntu în epoca de Aur – de la contabilitate la „Secu”?
Episodul 2, 1999-2000 : „Dormi liniştit, FNI veghează pentru tine!”
Episodul 3, 1999-2000 – Dormim liniştiţi până azi : statul co-participant la frauda FNI
Episodul 4, 2006-2010- Exploziv: Păgubiţii FNI, AVAS şi cele 300 de milioane de euro pe cale de a fi plătite acum
Episodul 5, 2000 – Asociaţii FNI: de la un fost prim-ministru la un viitor europarlamentar
Episodul 6: 2000-2002 – Unde sunt banii FNI-ului? Despre „băieţii” de la INDUSTRIAL EXPORT S.A.
Episodul 7, 2001-2002 – Oamenii FNI-ului şi demnitarii României, aceeaşi?
Episodul 8, 2001-2003 – Doru Nicolaescu, procurorii şi serviciul “Doi şi un sfert”
Episodul 10, 2008-2010: Şicane continue Băsescu – Vîntu
Epilog, 2010: Ce mai este necunoscut în afacerea SOV?