'Ne-am străduit cu vedeta negativă a formularisticii pe care o administrează ANAF – anume Formularul 088 ("Declaraţia pe propria răspundere pentru evaluarea intenţiei şi a capacităţii de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni din sfera TVA" – n. r.). Este un formular care a atras multe antipatii datorită cantităţii administrative sau documentare, cantităţii de documente pe care o necesită atunci când el este solicitat de Administraţia Fiscală. De câteva luni ne aflăm în evaluări, reevaluări şi redimensionări, în sensul diminuării acestei sarcini administrative. Ideea este că, în paşi concreţi, se află deja de aproape o lună pe site-ul ANAF o nouă variantă de formular la secţiunea transparenţă decizională. Acea variantă care putem să spunem că este iniţială în ce priveşte modificările prevedea anumite simplificări', a spus Doroş, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, ANAF face o evaluare a documentelor ce pot fi obţinute de la alte instituţii.
'Suntem destul de înaintaţi în a face o evaluare referitor la ce documente putem obţine de la celelalte instituţii ale statului, în sensul în care să nu le mai cerem de la contribuabili – mă refer la contractele de sediu, de muncă, la cazier fiscal, datorii pe care administratorii firmelor care cer cod de TVA le au la fisc şi aşa mai departe, adică tot felul de instrumente pe care noi le putem folosi şi până acum nu s-au folosit. Nu aş vrea să spun că nu s-au folosit dintr-o lipsă de preocupare sau delăsare, ci realitatea crudă e că deocamdată instituţiile pe partea asta de sistem informatic comunică încă destul de greu. Se fac eforturi mari la nivelul Registrului Comerţului şi la nivelul ANAF, Ministerul Muncii. Toate sunt într-o reformă continuă, care nu a ajuns la un nivel suficient de bun ca să asigure o comunicare lină şi fără problemă. Am făcut eforturi mari să ne putem conecta la bazele de date ale acestor instituţii, să putem importa de acolo informaţiile de care avem nevoie la momentul acordării unui cod de TVA', a arătat oficialul ANAF.
Doroş a ţinut să adauge că "ideea din spatele formularului va continua".
'Ideea care există în spatele acestui formular va continua. El trebuie să existe, este un filtru pentru intrarea în sistemul de TVA pe care toate statele din UE îl au şi o să-l avem şi noi în continuare. Singura preocupare pe care o avem este să uşurăm sarcina administrativă de completare a lui. O modificare importantă, anume cei din secţiunea 2, care până acum la modificarea unui sediu…, cei care au cod de TVA şi care trebuiau să vină din nou să depună formularul ca şi cum ar aplica din nou pentru cod de TVA, aceştia vor fii reevaluaţi în funcţie de analiza de risc şi de istoricul pe care îl avem spate şi nu vor mai trebui să depună formularul decât cei care ies cu risc semnificativ. Formularul 088 îşi va menţine utilitatea intactă, dar va deveni mult mai puţin antipatic şi mai uşor de folosit', a explicat Doroş.