Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a anunţat oficial că doreşte să schimbe numele ţării. Noul nume ar urma să exprime mai bin e „cultura, civilizaţia şi valorile naţiunii turce”, relatează publicația Middle East Eye (MEE).
Numele dorit de Erdogan este chiar numele țării în limba turcă, Türkiye.
Guvernul de la Ankara plănuiește să înregistreze acest nume în mod oficial la Organizația Națiunilor Unite, ONU, în următoarele săptămâni și să renunțe la varianta engleză, Turkey.
Noul nume va pune probleme alfabetului latin
Notificarea ONU nu ar urma să pună probleme, însă ortografia noii denumiri ar putea fi o sursă de complicații. Litera Ü nu se află în alfabetul latin, iar în acest context ar putea fi luată în calcul folosirea literei „U”.
„Momentul exact al schimbării numelui este încă subiect de analiză la nivelul guvernului”, a declarat pentru Middle East Eye (MEE) un oficial turc de rang înalt.
Un purtător de cuvânt al ONU a confirmat pentru MEE că Turcia a contactat organizația cu privire la posibila schimbare a numelui.
„Misiunea permanentă a Turciei a luat legătura cu Protocolul ONU, pentru a verifica procedura de comunicare a schimbării numelui țării, în cazul în care această schimbare are loc. Până în prezent nu am primit nicio comunicare oficială în acest sens”, a precizat purtătorul de cuvânt.
Situație tensionată în Turcia
La începutul lunii ianuarie, Kemal Kılıçdaroğlu, liderul principalului partid de opoziție din Turcia, Partidul Popular Republican (CHP), l-a acuzat pe Recep Tayyip Erdogande incitare la război civil.
„Ați început la propriu să strigați lozinci de război civil”, a scris Kılıçdaroğlu pe Twitter în această dimineață. „Acest popor nu va accepta acest lucru. Nu va fi vărsat sânge pe străzi ca să puteți tu și oamenii tăi să trăiți în palate”, a adăugat el, conform Kathimerini, citat de Rador
Erdogan a amenințat atunci că va da o lecție oponenților săi și că îi „va vâna oriunde ar merge” în cazul unor proteste, făcând referire la confruntările izbucnite în timpul tentativei eșuate de lovitură de stat din 2016.
„Așa cum acest popor a dat o lecție celor care au ieșit în stradă pe 15 iulie, așa și voi veți primi exact aceeași lecție”, a spus Erdogan la televizor.
În noaptea de 15 iulie 2016, în Turcia, armata a încercat o lovitură de stat împotriva guvernului Erdogan. Erdogan a cerut oamenilor să se opună loviturii de stat și să iasă în stradă. Peste 250 de oameni au fost uciși și mii au fost răniți înainte ca lovitura de stat să fie reprimată.
Pe fondul crizei legate de paritatea lirei turcești și de inflația ridicată, CHP și alte partide de opoziție solicită alegeri anticipate. Partidul conservator islamist al lui Erdogan și aliații săi ultranaționaliști insistă că alegerile vor avea loc conform programării, în 2023. Alegerile anticipate pot fi convocate fie de către președinte, fie cu votul a trei cincimi din parlament. CHP este al doilea partid ca mărime din parlamentul turc și, potrivit ultimelor sondaje, cel mai puternic adversar al lui Erdogan.