''Practicile voastre nu sunt diferite de cele ale naziştilor. Credeam că Germania a renunţat de mult timp la aceste practici. Ne-am înşelat'', a declarat Erdogan la Istanbul, la un miting al femeilor în favoarea referendumului privind extinderea puterilor sale. ''Ne daţi lecţii de democraţie, apoi îi împiedicaţi pe miniştrii acestei ţări să se exprime acolo'', a adăugat el.
Relaţiile dintre Ankara şi Berlin s-au tensionat net după anularea, joi şi vineri, a unor mitinguri de sprijin pentru referendumul din 16 aprilie privind extinderea puterilor preşedintelui Erdogan.
Turcia a reacţionat foarte violent, acuzând Germania că acţionează pentru un vot negativ la referendum. Cancelarul german, Angela Merkel, a explicat că decizia de autoriza sau nu aceste mitinguri nu ţine de statul federal, ci de autorităţile locale.
În pofida interdicţiilor, ministrul turc al economiei, Nihat Zeybekci, ar urma să participe duminică la două adunări organizate de către grupuri de turci la Koln şi Leverkusen.
SURSA: Agerpres