Turcia ar putea intra în Israel, spune Recep Tayyip Erdogan
Recep Tayyip Erdogan, un critic vehement al ofensivei Israelului în Gaza, a abordat subiectul acestui război în timpul unui discurs în care a lăudat industria de apărare a Turciei.
„Trebuie să fim foarte puternici, astfel încât Israelul să nu poată face aceste lucruri ridicole Palestinei. La fel cum am intrat în Karabah, la fel cum am intrat în Libia, am putea face acelaşi lucru cu ei”, a declarat el în cadrul unei reuniuni a partidului său de guvernământ, AK, în oraşul său natal, Rize.
„Nu există niciun motiv pentru care să nu putem face acest lucru. Trebuie să fim puternici, astfel încât să putem lua aceste măsuri”, a adăugat liderul de la Ankara.
Reprezentanții partidului AK nu au răspuns la solicitările pentru detalii suplimentare privind comentariile lui Erdogan. De asemenea, Israelul nu a făcut nicio declarație imediată, potrivit Reuters.
Erdogan părea să se refere la acțiunile anterioare ale Turciei. În 2020, Turcia a trimis personal militar în Libia pentru a sprijini guvernul de uniune națională al Libiei, recunoscut de Națiunile Unite. Prim-ministrul libian Abdulhamid al-Dbeibah care conduce guvernul de uniune națională din Tripoli, beneficiază de sprijinul Turciei.
Turcia a negat orice implicare directă în operațiunile militare ale Azerbaidjanului din Nagorno-Karabah. Anul trecut însă, a declarat că utilizează „toate mijloacele”, inclusiv pregătirea și modernizarea militară, pentru a-și sprijini aliatul apropiat.
Românii ar trebui să evite călătoriile în Liban
În contextul evoluțiilor recente ale situației de securitate și riscul de escaladare, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reamintește cetățenilor români că există un avertisment de călătorie în vigoare pentru Republica Libaneză, nivel 8/9 „Evitați orice călătorie”.
Astfel, MAE recomandă în continuare cetățenilor români să evite călătoriile în această țară, iar cetățenilor care se află deja pe teritoriul Libanului să evalueze cu responsabilitate necesitatea rămânerii în acest stat.
„Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte cetăţenilor români existenţa riscurilor de securitate pentru integritatea cetăţenilor, cu recomandarea de a evita orice călătorie, din cauza situaţiei de securitate ce riscă să se deterioreze de o manieră impredictibilă. Se recomandă ferm părăsirea imediată a zonelor din sudul Republicii Libaneze, regiunea din sudul râului Litani, având în vedere confruntările armate recente din zona de frontieră libanezo-israeliană”, a transmis ministerul.
Totodată, MAE recomandă cu fermitate cetățenilor români aflați în Republica Libaneză să își înregistreze prezența la Ambasada României din Beirut.
Detalii privind situația din această țară sunt disponibile la secțiunea „Sfaturi de călătorie – Condiții de călătorie” pe pagina web a MAE.
Datele de contact ale misiunii diplomatice sunt:
- Adresa: Rue du Palais Présidentiel, Baabda, B.P. 40227
- Telefon: +961 5 924848 (la acest număr nu se furnizează informații consulare)
- Fax: +961 5 924747
- Website: https://beirut.mae.ro/
- E-mail: beirut@mae.ro
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României din Beirut: +961 5 924 849, +961 5 920 432, +961 5 920 452. Apelurile vor fi redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu situații dificile sau urgente pot apela linia telefonică de urgență a Ambasadei României din Beirut: +961 76 775 503.