Erdogan, în mania grandorii: miting mamut pentru a încheia manifestațiile anti-puci

Milioane de manifestanţi sunt aşteptaţi duminică de la ora 17.00 pe străzile din Istanbul la „adunarea pentru democraţie şi martiri", anunţă AFP. Mitingul este o iniţiativă guvernamentală care ar urma să încheie trei săptămâni de mobilizare populară în sprijinul regimului preşedintelui Recep Tayyip Erdogan după lovitura de stat nereuşită din 15 iulie, în cursul căreia au fost ucise 273 de persoane.

Principalele partide de opoziţie şi-au anunţat participarea alături de preşedinte şi de premierul Binali Yildirim. Manifestarea, prezentată oficial ca "festivitatea de absolvire a şcolii democraţiei", va fi retransmisă pe ecrane de mari dimensiuni în toate cele 80 de provincii ale Turciei. Cotidianul Hurriyet, citat de AFP, se aşteaptă la 3,5 milioane de participanţi, în marea piaţă Yenikapi şi pe ţărmul Mării Marmara. 

Sâmbătă, la Istanbul, preşedintele Erdogan şi-a anunţat susţinătorii că un ecran uriaş va retransmite marea adunare de duminică şi în statul american Pennsylvania, unde trăieşte clericul Fetullah Gulen. Autorităţile turce au acuzat mişcarea lui Gulen că se află în spatele puciului din iulie. 

Conform Agerpres, măsurile de securitate vor fi extrem de severe duminică în metropola lovită de multe ori de atentate, fieful politic al lui Erdogan. Singurele drapele autorizate la miting vor fi cele naţionale; nu sunt permise însemne ale formaţiunilor politice care au răspuns apelului Partidului Justiţiei şi Dreptăţii, aflat la putere.