Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, continuă să îl critice pe activistul şi filantropul Osman Kavala, condamnat recent la închisoare pe viaţă.
Preşedintele Erdogan: Osman Kavala era George Soros al Turciei
Liderul de la Ankara l-a comparat pe Kavala cu George Soros, miliardarul american de origine maghiară.
„Un verdict pronunţat împotriva unui individ a deranjat unele medii. Acest om era Soros al Turciei”, a declarat, miercuri, preşedintele Erdogan, care pare să ignore apelurile numeroase venite de la nivel internaţional pentru eliberarea lui Osman Kavala.
Statele Unite, Germania, Franţa, precum şi mai mulţi înalţi oficiali europeni au denunţat condamnarea lui Osman Kavala şi au cerut eliberarea lui.
Ce acuzaţii i-au fost aduse opozantului turc?
Kavala, o personalitate a societăţii civile turce, a fost condamnat luni, 25 aprilie, la închisoare pe viaţă, fără posibilitatea eliberării condiţionate, pentru „tentativa de a da jos Guvernul” prin finanţarea de manifestaţii antiguvernamentale, supranumite „Mişcarea Gezi”, în 2013, transmite AFP.
Activistul şi filantropul în vârstă de 64 de ani a denunţat, chiar în sala de judecată, un „asasinat judiciar” împotriva persoanei sale şi influenţa preşedintelui turc asupra procesului său.
În anul 2019, CEDO (Curtea Europeană a Drepturilor Omului) a condamnat Turcia pentru întemniţarea nejustificată a lui Osman Kavala, menită „să-l reducă la tăcere şi, odată cu el, pe toţi apărătorii drepturilor omului”. Curtea Europeană a cerut atunci eliberarea imediată a opozantului turc.
Având în vedere că autorităţile de la Ankara au refuzat să-l pună pe acesta în libertate, Consiliul Europei, la care este afiliată CEDO, a angajat în februarie o procedură de sancţiuni împotriva Turciei.
Erdogan: Verdictul este dat şi va fi pus în aplicare
„Iată, verdictul este dat. Trebuie să vă conformaţi lui. Fie că o faceţi sau nu, verdictul va fi pus în aplicare”, a mai declarat, miercuri, preşedintele Erdogan.
Osman Kavala a negat întotdeauna acuzaţiile formulate împotriva sa. El se află de patru ani şi jumătate într-o închisoare de maximă securitate la Silivri, lângă Istanbul.
Şapte coacuzaţi au fost deasemenea condamnaţi la 18 ani de închisoare, acuzaţi că l-au sprijinit pe Kavala în demersurile sale.
Cei trei avocaţi ai lui Osman Kavala au subliniat luni în pledoariile lor lipsa de dovezi şi încrâncenarea puterii în acest proces maraton eminamente politic.