Apare o nouă putere în lume! Președintele Turciei a început promisiunile de dinainte de alegerile prezidențiale din această țară, cele care urmează să aibă loc în luna mai a acestui an.
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, promite o țară puternică, dacă va fi reales pentru funcția de conducere a țării. Luna viitoare, vor avea loc alegerile prezidențiale și cele legislative, alegeri care se așteaptă să fie foarte disputate.
„Turcia nu are altă opţiune decât să rămână puternică şi să îşi crească forţa pentru a nu recădea sub jugul sclaviei politice şi economice. Întreaga lume musulmană aşteaptă să vadă ce se va întâmpla la 14 mai”, a declarat președintele turc, în cadrul unui discurs susținut în fața a mii de oameni și care a durat o oră și jumătate. Așa cum era de așteptat, discursul a fost transmis în direct la TV.
Erdogan vrea să scape Turcia de puciști și imperialiști
Aflat la putere în Turcia din 2003, mai întâi în calitate de prim-ministru și acum ca președinte, liderul țării și-a anunțat planurile de a eradica „loviturile de stat și imperialiștii”, cu referire specifică la lovitura de stat eșuată din 2016, înainte de a prezenta o serie de angajamente.
În pofida acestui fapt, o parte a populației turce este nemulțumită de Erdogan, în vârstă de 69 de ani, acuzându-l că este responsabil de recesiunea economică care a afectat țara. În plus, ei îi reproșează guvernului că nu și-a desfășurat resursele în mod adecvat după cutremurul din 6 februarie, care s-a soldat cu peste 50.000 de morți în Turcia.
Președintele turc a mai spus „Cu voia Domnului, vom şterge cât mai repede urmele seismului de la 6 februarie”, adăugând că o prioritate a sa este reprezentantă de reconstrucția provinciilor devastate de acest seism.
Președintele Turciei promite reducerea inflației
Liderul țării, care a obținut puteri semnificativ extinse în 2017, a promis că va reduce rata actuală a inflației de 50,5% la sub 10% în ceea ce privește economia. În ciuda faptului că a făcut această promisiune în mod repetat în trecut, nu a existat nicio acțiune concretă în acest sens.
În timpul alegerilor prezidențiale și parlamentare din 2018, Erdogan a fost reales în primul tur. Cu toate acestea, partidul său AKP nu a reușit să obțină majoritatea absolută în parlament și a trebuit să formeze o coaliție cu partidul MHP, cu care fusese anterior rival.
Potrivit sondajelor, se așteaptă ca viitoarele alegeri să fie o competiție strânsă, unii prezicând că candidatul alianței de opoziție, Kemal Kiliçdaroglu, ar putea câștiga în turul al doilea.