''Astăzi, Turcia este una dintre ţările de frunte din lume în ce priveşte libertatea presei, tehnologiile de ultimă oră din domeniul comunicării, media sociale şi jurnalismul pe internet'', a declarat Erdogan într-un comunicat postat pe site-ul oficial.
Ziua jurnaliştilor este marcată în Turcia începând din 1961, când jurnaliştilor li s-au acordat unele asigurări legale de către stat.
Opinia publică are dreptul la ''ştiri rapide, corecte şi imparţiale'' şi organizaţiile de media ar trebui să aibă posibilitatea de a informa ''fără să fie expuse vreunei restricţii'', se afirmă în comunicat.
În baza unei stări de urgenţă, impusă după tentativa de puci din 2016 întreprinsă de o facţiune militară, peste 165 de jurnalişti, inclusiv un corespondent al Die Welt, Deniz Yucel, se află în detenţie.
Zeci de mijloace de informare în masă au fost închise, în timp ce aproximativ 50.000 de persoane au fost plasate în detenţie şi alte circa 150.000 au fost înlăturate din funcţie.
Turcia se află pe locul al 155-lea (din totalul de 180) din clasamentul ''2017 World Press Freedom Index'', al asociaţiei Reporteri fără Frontiere (RSF).
Unele persoane ''exploatează'' libertatea de expresie, încercând ''să distrugă fraternitatea din rândul poporului nostru şi integritatea statului nostru prin dezinformare şi relatări manipulatoare'', a scris de asemenea miercuri Erdogan.
AGERPRES