Erste a cerut AVAS o poziţie privind listarea BCR în 2010 sau 2011, instituţia acceptă propunerea

Grupul austriac Erste, acţionarul majoritar al BCR, a cerut AVAS un punct de vedere privind amânarea listării băncii la bursă pentru 2010 sau 2011, iar instituţia susţine această propunere, potrivit preşedintelui AVAS, Mircea Ursache. "Erste a solicitat AVAS un punct de vedere privind amânarea listării BCR în 2010 sau 2011. Eu am fost de acord", a declarat Ursache, joi, la o dezbatere pe tema privatizărilor. El a adăugat că decizia privind listarea băncii aparţine acţionarulu

Grupul austriac Erste, acţionarul majoritar al BCR, a cerut AVAS un punct de vedere privind amânarea listării băncii la bursă pentru 2010 sau 2011, iar instituţia susţine această propunere, potrivit preşedintelui AVAS, Mircea Ursache.

„Erste a solicitat AVAS un punct de vedere privind amânarea listării BCR în 2010 sau 2011. Eu am fost de acord”, a declarat Ursache, joi, la o dezbatere pe tema privatizărilor.

El a adăugat că decizia privind listarea băncii aparţine acţionarului majoritar şi celor minoritari, respectiv SIF-urilor, iar amânarea are loc în actualul context economico-financiar, a declarat, joi, preşedintele instituţiei, Mircea Ursache.

SURSA: Mediafax