ERSTE Asset Management SA preia administrarea fondurilor deschise de investiţii de la BCR Asset Management în urma aprobării primite, ieri, de la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM).
Totodata, CNVM a aprobat şi încheierea procesului de fuziune prin absorbţie a fondului deschis de investiţii BCR Clasic de către fondul deschis de investiţii BCR Obligaţiuni.
Ca urmare a procesului de fuziune, CNVM a retras autorizaţia fondului deschis de investiţii BCR Clasic.
“Prin fuziunea celor două fonduri deschise de investiţii, BCR Clasic cu BCR Obligaţiuni, a luat naştere cel mai mare fond de obligaţiuni de pe piaţa românească de capital care are active sub administrare de peste 200 milioane lei şi 10.500 de investitori”, a declarat Dragos Neacşu, CEO SAI Erste Asset Management S.A.
SAI ERSTE Asset Management SA administrează şapte fonduri deschise de investitii:
- BCR Obligaţiuni
- BCR Monetar
- BCR Dinamic
- BCR Expert
- BCR Europa Conservator
- BCR Europa Mixt
- BCR Europa Avansat