0-465-_mg_2963.jpg 

Tranzactia prin care banca austriaca Erste Bank a preluat BCR, cea mai mare banca comerciala din Romania, a fost desemnata de revista Capital “Investitia Anului”, in cadrul celei de-a XII-a editii a galei premiilor Oskar Capital, desfasurata marti la Bucuresti. Intre criteriile care au stat la baza decernarii premiului s-au numarat marimea investitiei (3,75 miliarde de euro, achitate in acest an), impactul acesteia in economia romaneasca, prestigiul institutiei bancare austriece si investitiile pe care tranzactia le va atrage in alte sectoare economice.

 

0-466-_mg_3017.jpg

Pe lista nominalizatilor ramasi in cursa finala pentru premiul Oskar Capital la categoria “Investitia Anului” s-au mai numarat Terapia – Ranbaxy si Kaufland. Castigatorul categoriei “Banca Anului” este Banca Transilvania, care s-a detasat de ceilalti doi nominalizati, BRD Groupe Societe Generale si HVB Tiriac. Florin Talpes, general manager al Softwin a primit premiul pentru “Managerul Anului”, categorie la care au m ai fost nominalizati Liliana Solomon, CEO Vodafone Romania, si Radu Enache, country manager HP Romania. Castigatorul titlului “Omul de Afaceri al Anului” este Alexander Hergan, director general al companiei Avrig 35 (cu activitati in sectorul imobiliar), care i-a devansat pe Horia Ciorcila, actionar al Bancii Transilvania si Marius Cojanu, director general al Romsys. In cadrul aceleiasi ceremonii, Iulian Urban (32 ani), director general al companiei de recuperari de debite Urban si Asociatii, a castigat premiul “Speranta Anului”. Ceilalti doi nominalizati la aceasta categorie au fost Mihai Pohontu (27 ani, Electronic Arts Romania) si Tudor Ciobanu (22 ani, Rentabiliweb).

 

0-483-img_4717.jpg 

Castigatorii competitiei OSKAR Capital au fost selectati din mai mult de 100 de companii, manageri si oameni de afaceri. Juriul care a realizat departajarea a inclus personalitati precum Bogdan Baltazar, consultant financiar, Daniel Daianu, presedinte Junior Achievement Romania si fost ministru de Finante, Varujan Pambuccian, presedintele Comisiei de IT&C din Camera Deputatilor, Florin Pogonaru, presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania si Iulian Bortos, redactor-sef Capital. 

Sursa: Capital 7 Decembrie 2006