Mai concret, primarul orașului maghiar Janos Lazar a cerut băncii să împartă povara unui credit luat în franci elvețieni, valoarea lui ajungând în prezent la 14 miliarde de forinti (47,6 milioane de euro).
Potrivit sursei citate, răspunsul băncii a fost altul decât cel așteptat. Erste Bank Ungaria a precizat că orașul trebuie să plătească, într-o primă fază, zece miliarde de forinți (34 milioane de euro) într-o sumă forfetară, aceasta fiind o precondiție pentru încheierea unei înțelegeri.
Drept urmare, potrivit Bloomberg, Janos Lazar, care este și șeful grupului parlamentar al partidului de guvernământ – Fidesz, a anunțat că va da în judecată subsidiara maghiară a băncii, pentru a determina cât trebuie să suporte banca din deprecierea cursului de schimb
O subsidiară a Erste Bank dată în judecată de un oraș din Ungaria?
2 februarie 2012, 00:25
Ultima modificare în 2 februarie 2012, 02:25
Subsidiara maghiară a grupului Erste Bank va fi dată în judecată de orașul Hodmezovasarhely din Ungaria, motivul principal fiind o dispută pe marginea pierderilor pe care ar trebui să le suporte localitatea din deprecierea forintului față de francul elvețian, potrivit oficialilor orașului, citați de Bloomberg.
Etichete: Erste Bank,
judecata,
ungaria
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook