Pe partea veniturilor operaționale, veniturile nete din dobânzi au înregistrat o evoluție stabilă, cumulând 2,69 miliarde euro (față de 2,68 miliarde euro în S1 2010), rezultatul fiind posibil grație veniturilor record din dobânzi din trimestrul al doilea (1,394 miliarde euro). Veniturile nete din taxe și comisioane au scăzut ușor, de la 965 milioane, euro la 955 milioane euro, iar venitul net din tranzacționare a avansat cu 3,6%, de la 240 milioane euro, la 249 milioane euro.
În pofida accelerării inflației, cheltuielile administrative generale au crescut doar cu 1,5%, situându-se la 1,926 miliarde euro în primul semestru din 2011. Astfel, profitul operațional a scăzut ușor, cu 1,2%, până la 1,967 miliarde euro.
Ușoara reducere a performanței operaționale a fost compensată de scăderea costurilor de risc, cu 13,3%, de la 1,084 miliarde euro, la 940 milioane euro, pe fondul îmbunătățirii calității creditelor în Cehia, Slovacia și Austria, deși portofoliile de credite din Ungaria și Roomânia au continuat să fie sub presiune.
Rata creditelor neperformante raportată la creditele către clienți a crescut la 7,9% la finele primul semestru din 2011, față de nivelul de 7,6%, la cât se situa la sfârșitul lui decembrie 2010, dar a crescut ușor rata de acoperire a creditelor neperformante, de la 60% în decembrie 2010, la 60,6%.
Prin urmare, profitul net după impozitare și plata intereselor minoritare a crescut cu 5,2% în primul semestru din 2011, la 493,3 milioane euro, susținut de reducerea costurilor de risc și în condițiile în care a fost afectat de introducerea taxei bancare în Austria și Ungaria, în valoare de 96,6 milioane euro.
„În al doilea trimestru din 2011, Erste Group a construit pe baza evoluției bune de la începutul acestui an. Profitul operațional a crescut cu 6,3% la nivel de trimestru, pe baza venitului net record obținut din dobânzi și bazei de costuri stabile”, a explicat Andreas Treichl, CEO al Erste Group Bank AG.
Totalul activelor s-a majorat cu 4%, de la 205,9 miliarde euro la 214,2 miliarde euro. Raportul credite-depozite s-a îmbunătățit de la 113,4% în 31 decembrie 2010, la 111,0% la 30 iunie 2011. În timp ce depozitele clienților au continuat sa crească (+3,2%, la 120,8 miliarde euro), cererea pentru împrumuturi a rămas redusă. Depozitele au avut o evoluție foarte bună în Austria și Cehia, iar creditele au avut cea mai buna evoluție în Slovacia.
"Volatilitatea pieței legată de criza datoriilor suverane ale Greciei și revenirea macroeconomică în desfășurare din Europa Centrală și de Est au fost trăsăturile care au caracterizat mediul de afaceri în al doilea trimestru. În timp ce unele dintre piețele noastre, respectiv Republica Cehă, Slovacia și Austria au evoluat foarte bine, piețele bancare din Ungaria și România prezentau încă tendințe de creștere modeste", a adăugat Treichl.
„În ansamblu, rezultatele obținute în trimestrul al doilea au confirmat capacitatea puternică a Erste Group de a genera capital în pofida poverii taxei bancare, care este extraordinar de mare în comparație cu nivelul internațional”, a concluzionat Treichl.
Erste Group își majorează profitul net cu 5,2% în primul semestru, pe fondul scăderii costului de risc
29 iulie 2011, 10:38
Ultima modificare în 29 iulie 2011, 13:38
Austriecii de la Erste Group au încheiat primul semestru din 2011 cu un profit net 496,3 milioane euro, în creștere cu 5,2% față de aceeași perioadă din 2010, în special pe fondul scăderii costurilor de risc, care a compensat ușoara reducere a profitului operațional.
Etichete: bcr,
cifra de afaceri,
Erste Bank
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook