‘La o primă vedere, situaţia actuală din Europa Centrală şi de Est poate părea asemănătoare cu cea din perioada post-Lehman, deoarece canalele de contagiune rămân aceleaşi – posibila prăbuşire a cererii globale şi oprirea bruscă sau chiar inversarea fluxurilor de capital. Aşadar, dacă economia din zona euro frânează brusc, Europa Centrală şi de Est nu va evita contagiunea’, afirmă Juraj Kotian, co-director Cercetare Macro/Fixed Income ECE în cadrul Erste Group.

În opinia sa, există trei motive pentru care regiunea Europei Centrale şi de Est ar trebui să reziste mai bine de această dată (comparativ cu zona euro) decât în perioada post-Lehman: ‘niveluri mult mai reduse ale datoriei publice, îmbunătăţirea consolidării fiscale şi diminuarea deficitelor de cont curent’.

Raportul Erste Group analizează dacă Europa Centrală şi de Est este mai bine pregătită să înfrunte turbulenţele din piaţa financiară decât a fost în 2008.

SURSA: Agerpres