Grupul bancar austriac Erste Group Bank, proprietarul BCR, a anunţat vineri că intenţionează să ramburseze pe data de 6 august 2013 ajutoare de stat şi capital participativ privat în valoare de 1,76 miliarde de euro, potrivit unui comunicat publicat în cotidianul 'Wiener Zeitung', transmite APA.
Din cele 1,76 miliarde de euro, aproximativ 1,2 miliarde de euro reprezintă ajutoarele acordate băncii de statul austriac în timpul crizei iar restul provine de la investitorii privaţi.
La începutul acestei săptămâni, Erste Group a plasat cu succes 35,2 milioane de acţiuni noi, fără drept de subscriere în cadrul ofertei de drepturi ulterioare, prin intermediul unui plasament accelerat având ca rezultat fonduri brute de 660,6 de milioane euro.
Pentru statul austriac rambursarea ajutoarelor oferite Erste Group Bank este binevenită în condiţiile în care este posibil ca o bancă naţionalizată, Hypo Alpe Adria, să aibă nevoie de noi ajutoare.
Erste Group este principalul furnizor de servicii financiare în estul UE. Cei aproximativ 47.000 de angajaţi deservesc 16,6 milioane de clienţi în aproximativ 2.900 de agenţii din şapte ţări (Austria, Republica Ceha, Slovacia, România, Ungaria, Croatia, Serbia). În T1 2013, totalul activelor deţinute de Erste Group era de 213,0 miliarde euro, profitul net de 176,2 milioane euro şi raportul cost-venit este de 52,7%.
Sursa: Agerpres