Încrederea în aur este scazută în momentul de faţă, după prabuşirea din ultima perioadă. Poziţiile de tranzacţionare indică atingerea unui nivel minim în perioada următoare, care va fi urmat, însă, de un nou avânt, arată sursa citată. Specialiştii Erste Group cred că, pe termen lung, preţul aurului va ajunge chiar la 2.230 dolari, metalul preţios trebuind păstrat în portofoliu.
“În pofida opiniei generale a pieţei că etapa de creştere exuberantă a pieţei aurului s-a încheiat, argumentele fundamentale în favoarea aurului sunt mai convingatoare ca niciodată”, arată cel mai recent raport "Avem încredere în aur" ("In gold we trust") al Erste Group, subliniind că niciodata nu au mai avut loc astfel de experimente de politică monetară de proporţii la nivel global şi că, dacă s-a pus vreodată problema necesităţii unei garanţii monetare, precum investiţiile în aur, acel moment a sosit acum. Cu atât mai mult cu cât este de aşteptat ca politicile expansioniste ale băncilor centrale să continue. “Anticipăm continuarea contextului marcat de politici expansioniste ale bancilor centrale, care va duce cu siguranta la cresteri ale pretului aurului", a declarat Hans Engel, analist pentru pieţe de capital internaţionale în cadrul Erste Group. "Per total, preconizăm că argumentele în favoarea aurului vor atrage mai mult atenţia în următoarele trimestre şi suntem încrezători că preţul aurului îşi va reveni de la nivelul actual. Dar, perioada de revenire nu va fi imediata", adaugă Engel.
Mirajul dobânzilor mici într-o lume supraîndatorată
Potrivit Erste Group, în pofida recentelor prejudicii tehnice aduse preţului aurului, politicile expansioniste ale băncilor centrale vor susţine creşterea preţului aurului – preţul ţintă fiind de 1.480 dolari pe 12 luni. În aceste previziuni, grupul se bazează pe faptul că,
spre deosebire de perioada 1979 -1980, actuala etapă de creştere exuberantă a pieţei aurului nu se va încheia din cauza unei creşteri puternice şi bruşte a dobânzilor. Aceasta, deoarece bilanţurile guvernelor, gospodăriilor şi corporaţiilor sunt marcate de datorii enorme. În contextul actual, această situaţie ar duce la o depresiune deflaţionistă.
Potrivit Băncii Reglementelor Internaţionale (BIS), povara datoriilor combinate ale guvernelor, gospodăriilor şi corporaţiilor din afara sectorului financiar din cele 18 ţări principale din OECD a crescut de la 160% din PIB, în 1980, la 340% din PIB, în 2012. Pentru a contracara problemele actuale din sectorul financiar, dar şi din economia reală, Rezerva Federală a SUA, Banca Japoniei, Banca Angliei şi Banca Centrală Europeană vor continua să menţina ratele dobânzii la un nivel scăzut. "Începând cu anul 2008, s-au înregistrat peste 500 de reduceri ale ratei dobânzii în întreaga lume. Niciodată nu a mai existat un context cu dobânzi atât de scazute la nivel mondial. În multe ţări, rata dobânzii se situează la un nivel minim record. Din cauza nivelului la care a ajuns datoria în acest timp, dobânzile vor rămâne real negative, respectiv scăzute. Întotdeauna a existat o corelaţie puternică între dobânzile real negative şi preţul aurului, ceea ce înseamnă că actualul context este baza perfectă pentru un avânt al pretului aurului", se subliniază în raport.
Aproape de minimul care generează panică
Deşi încrederea în aur este scăzută după prabusirea pretului, poziţiile de tranzacţionare indică atingerea unui nivel minim în perioada următoare, urmat de un nou avânt, arată raportul Erste. În timpul prăbuşirii recente, piaţa a dovedit din nou că tinde să maximizeze condiţiile adverse. Scăderea în cascadă a preţului începand cu mijlocul lunii aprilie, volumul de tranzactionare extrem de ridicat şi lichidarea portofoliilor arată că s-au îndeplinit toate condiţiile unui "minim care generează panica". Faptul ca încrederea se situează deja la cel mai scăzut nivel de la începutul etapei de creştere exuberantă a pieţei le motivează analiştilor Erste argumentele pozitive pe termen lung. De altfel, Raportul Commitment of Traders (CoT) arata în prezent – din perspectiva unui investitor care adoptă o poziţie contrară majorităţii – o situatie clar pozitivă, confirmând că numeroase tranzacţii speculative au fost realizate în sector în ultimele luni. Majoritatea traderilor “bull” par ca au renunţat să mai lupte. Potrivit acestui raport, "traderii cei mai mari, cu cele mai multe fonduri şi cel mai bine informaţi s-au poziţionat pentru preţuri mai ridicate ale aurului. Pe de alta parte, faptul că speculatorii şi-au redus considerabil poziţiile pe termen lung indică un preţ iniţial de cumpărare anticiclic atractiv. Datele privind poziţiile actuale de pe piaţa futures reprezintă reţeta pentru un avânt pronunţat". Progresul prea mare nu este preconizat, însă, înainte de luna august.
Şi comparaţia pe termen lung dintre aur şi alte clase de active pare să avantajeze aurul. Atât în raport cu agregatele monetare, cât şi cu acţiunile şi obligaţiunile, metalul preţios rămâne sub valorile medii pe termen lung. În privinţa "activelor reale", unele rate sunt peste medie, însa nu au atins niveluri extreme.
Raportul Erste a realizat în premieră anul acesta o evaluare cantitativă a aurului. Cu ajutorul unui model, s-au luat în considerare o gama larga de scenarii diferite privind viitoarea politică monetară din SUA şi efectele acesteia pentru preţul aurului. Chiar dacă scenariile extreme includ situaţii cu probabilităţi reduse de apariţie, modelul justifică o primă de risc considerabilă. Pe baza acestui model, a rezultat un preţ tintă al aurului pe termen lung de 2.230 dorari.
Creşte preţul aurului sau scade valoarea banilor de hârtie?
Aurul ar trebui păstrat în portofoliu, recomandă analiştii Erste, amintind avantajele acestuia: deviz global extrem de lichid cu tradiţie îndelungată şi fără risc de credit. Este singurul mijloc de plată internaţional independent de guverne şi a supravieţuit oricărui război şi faliment naţional. Importanţa sa monetară, care s-a format şi s-a manifestat pe parcursul ultimelor câteva secole, este pe cale să fie redescoperită. “Timp de secole, aurul a fost simbolul valorilor solide, al independenţei şi stabilităţii. Răspunsul la întrebarea dacă preţul aurului creşte sau puterea de cumpărare a bancnotelor scade depinde de perspectiva fiecăruia”, precizează analiştii Erste.
Valoarea activelor globale se situa la 223 trilioane dolari la sfârşitul anului 2012, iar ponderea aurului care poate fi investit la 1,1 trilioane dolari, adică doar 0,5%.