"Am revizuit în scădere aşteptarile privind evoluţia PIB pentru câteva ţări din Europa Centrală şi de Est (ECE), din cauza mediului extern sumbru. Cele mai importante modificări au vizat estimările privind creşterea economică a Cehiei în 2012, de la 0% la -0,8% (în condiţiile în care consolidarea fiscală şi incertitudinea globală au afectat puternic cererea internă) şi a Croatiei (de la -1% la -1,8%)", considera Henning Esskuchen, Director pentru CEE Equity Research în cadrul Erste Group.
România şi Ungaria, pândite de riscuri
Echipa Erste spune că anticipează în continuare riscuri pentru România şi Ungaria (estimările se situează in prezent la 1,2%, respectiv la -0,5%). "Suntem rezervaţi in privinta pieţei din România, fiind anunţate întârzieri ale tranzacţiilor pe piaţa de capital", notează Esskuchen.
 
Cu toate acestea, analiştii Erste Group notează ca Europa Centrală şi de Est continuă să înregistreze o creştere economică mai puternică comparativ cu multe ţări din zona euro sau Europa de Vest (1,9% în ECE faţă de -0,2% în zona euro).
 
Incertitudinea a afectat cu siguranţă economia reală, toţi indicatorii majori privind sentimentul deteriorându-se. Europa emergentă nu a fost ocolită de această evoluţie şi cel mai recent indicator ZEW-Erste privind sentimentul pentru ECE a scăzut pe toate segmentele. Chiar dacă Europa emergentă continuă să se situeze peste zona euro în cifre absolute, cel mai recent studiu indică o tendinţă similară pentru ambele regiuni.
Mai exact, o deteriorare mai puternică a perspectivelor economice este destul de vizibilă. Perspectivele economice au înregistrat cea mai abruptă scădere în Polonia şi au rămas aproape neschimbate pentru Turcia, cealaltă ţară din regiune cu rezultate peste medie în privinţa creşterii economice. Prin urmare, aşteptările privind performanţa bursei au fost reduse destul de mult. Cu toate că Turcia surclasează în continuare celelalte pieţe regionale în termeni absoluţi, schimbarea aşteptărilor a fost puternică, fiind surclasată doar de Austria.
Turcia, Polonia şi Rusia – cele mai bune perspective
 
„Turcia ocupă o parte destul de importantă a portofoliului pe care îl propunem. Urmează Polonia, cu o pondere puţin mai limitată. Rămânem precauţi în privinţa oricărei performanţe peste medie înregistrată de Rusia pe baza preţului petrolului”, subliniază Esskuchen.
„Per total, Europa de Sud-Est este poziţionata la categoria sub-potenţial, din motive de lichiditate. ECE ar trebui să fie în continuare influenţată de situaţia din Ungaria, în special de orice informaţii privind negocierile”.
 
„Ne menţinem recomandarea pozitivă privind băncile şi păstrăm poziţia selectiv pentru sectoarele imobiliar şi de retail. Sectorul bancar are cel mai mult de recuperat, având în vedere că a înregistrat, în perioada septembrie 2011 – ianuarie 2012, de departe cele mai ridicate rate de ajustare în scădere dintre toate sectoarele. Cu toate acestea, chiar dacă ajustarea înregistrată în iunie a fost mai puternică decât cea din mai, acesta rămâne un progres. Fără îndoială, tendinţa pozitivă se datorează în mare parte băncilor din Turcia. Opinia pozitivă privind sectorul de petrol şi gaze se menţine datorită perspectivei solide a companiilor integrate”, precizează Esskuchen.