Potrivit proiectului de ordonanță, Guvernul introduce o nouă facilitate care constă în înlesnirea la plată pentru contribuabilii care au acumulat obligații fiscale ulterior declarării stării de urgență, respectiv după data de 16 martie 2020. Aceștia vor avea posibilitatea să solicite eșalonarea la plată a acestor sume, pe o perioadă de până la 12 luni, fără a fi obligați să constituie garanții în acest scop. Un alt avantaj constă în faptul că solicitantul își va stabili singur calendarul de rambursare pe perioada eșalonării.
Deși, în prezent, Codul de procedură fiscală reglementează amplu eșalonarea la plată, prevederile noului proiect sunt semnificativ diferite față de cele anterioare, întrucât această facilitate se dorește a fi mai ușor de accesat, pentru a limita efectele negative generate de pandemia de COVID-19 și pentru a oferi un sprijin real contribuabililor grav afectați.
Așadar, noua procedură a eșalonării, derogatorie și mult simplificată față de cea existentă, aduce o serie de beneficii contribuabililor care au acumulat obligații fiscale începând cu data de 16 martie 2020, însă cu anumite condiții: să nu înregistreze obligații fiscale restante la data declarării stării de urgență și nestinse la data eliberării certificatului de atestare fiscală; să nu se regăsească în procedură de insolvență sau dizolvare; să aibă depuse toate declarațiile fiscale la data eliberării certificatului de atestare fiscală.
Conform proiectului, facilitatea se acordă pe o perioadă de 12 luni, cu rate egale sau inegale, în funcție de modalitatea propusă de contribuabil în graficul de eșalonare.
Care este termenul de depunere a cererii de eșalonare?
Din punct de vedere procedural, este important de reținut faptul că cererea contribuabililor poate fi depusă până la data de 15 decembrie 2020 și vizează toate obligațiile bugetare acumulate începând cu 16 martie până la data depunerii solicitării. Fac excepție de la această regulă companiile care sunt supuse unei inspecții fiscale în derulare la data intrării în vigoare a ordonanței. Acestea din urmă vor putea beneficia de eșalonarea la plată a sumelor stabilite în cadrul inspecției fiscale dacă îndeplinesc condițiile menționate mai sus și depun cererea de eșalonare la plată în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei de impunere.
Poate cel mai important aspect la această nouă procedură este faptul că înlesnirea la plată se acordă fără a fi necesară constituirea de garanții. Această cerință, valabilă în procedura actuală, reprezintă principala barieră în accesarea facilității de eșalonare.
Totuși, trebuie menționat că, pe perioada pentru care se acordă înlesnirea, contribuabilul va datora dobânzi pentru obligațiile fiscale eșalonate, de 0,02% pe zi. Dobânzile se calculează pentru fiecare rată din graficul de plată, începând cu data emiterii deciziei de eșalonare și până la termenul de plată sau data achitării ratei.
Măsura este, cu siguranță, benefică pentru limitarea efectelor pandemiei COVID-19 asupra societăților comerciale, dar rămâne de văzut în ce măsură va contribui la revigorarea economiei românești. În plus, mai sunt necesare lămuriri pe anumite aspecte, printre care este și cel legat de compatibilitatea dintre înlesnirea la plată, prevăzută de noul proiect, și OUG 69/2020, ținând cont de faptul că, cel puțin în teorie, de facilitatea fiscală reprezentată de anularea obligațiilor fiscale accesorii prevăzută de OUG 69/2020 pot beneficia și contribuabilii care au obținut o eșalonare la plată în temeiul Codului de procedură fiscală.
Clarificarea aspectelor menționate, fie prin practica autorității fiscale, fie prin modificarea proiectului de Ordonanță, ar crește eficiența măsurilor anunțate.