Bitdefender atenționează asupra campaniilor periculoase desfășurate pe Facebook prin care utilizatorii sunt infectați cu diverși viruși. În weekend-ul care tocmai s-a încheiat, cel puțin 5 mii de utilizatori au accesat în fiecare oră o escrocherie derulată pe cea mai populară rețea de socializare, ce apărea în feed sub forma unui film cu conținut pornografic. Cei care au devenit victime ale acesteia au fost infectați cu un virus de tip backdoor, ce poate instala diverse alte componente pe computer. Pentru a asigura succesul campaniei de trei zile, criminalii informatici au realizat câteva back-up-uri.

Escrocheria funcționează astfel: utilizatorul dă click pe un filmuleț ce pare a conține imagini pornografice, iar în acel moment un număr de 20 de prieteni de-ai acestuia sunt tagați în respectivul filmuleț, ce le apare și acestora pe wall. Fișierele video sunt mereu altele și par a avea drept gazdă goo.gl. Pentru utilizatorii experimentați domeniul ar trebui să ridice semne de întrebare, pentru că este un serviciu de scurtare a URL-urilor și nu unul ce găzduiește fișiere video.

Utilizatorii care accesează respectivele filmulețe sunt trimiși către o pagină externă unde le sunt analizate browser-ul și elementele identificatoare ale sistemului de operare, astfel încât hackerii să știe unde să direcționeze victima. În acest fel, utilizatorii care vin de pe Android sau alte sisteme de operare vor fi direcționați către un scam cu SMS la numere cu suprataxă și nu către virusul de Windows.

Utilizatorii de Windows au parte de servicii complete: o redirecționare către o pagină falsă de Facebook, de unde descarcă o așa-zisă actualizare de Flash Player ce va ajuta utilizatorul să vizualizeze fișierul. Acesta este unul mult mai condimentat decât cel promis în post-ul Facebook. Utilizatorii au parte de două feluri de malware: unul dintre ele poate fi utilizat pentru a instala diverse componente pe computer, iar celălalt este responsabil de propagarea escrocheriei mai departe pe Facebook.

Pentru a vă proteja de astfel de escrocherii instalați-vă o soluție de securitate pe terminal și fiți atenți ce fișiere accesați pe Facebook. Analizați dacă într-adevăr prietenii dumneavoastră ar posta astfel de conținut și țineți minte că infractorii informatici mizează pe curiozitatea dumneavoastră. Nu în ultimul rând, ajustați-vă politicile de securitate și de confidențialitate pe Facebook, astfel încât să vi se ceară acceptul pentru fiecare lucru pe care ar vrea cineva să vi-l posteze pe perete: Facebook Privacy Settings page.