‘Cazul este în curs şi încă nu toate elementele sunt cunoscute’, a insistat el într-o conferinţă de presă.
Arestări şi percheziţii au fost efectuate simultan în 17 iunie în 10 ţări vizând ’21 de obiective, toate îndeplinite, 14 în Franţa şi şapte în străinătate, pentru escrocherie în bandă organizată şi spălare de bani agravată’, a relatat magistratul, citat de AFP.
În afară de Franţa, operaţiuni similare au mai fost desfăşurate în Belgia, Cipru, Elveţia, Germania, Italia, Luxemburg, Malta, Portugalia (în arhipelagul Azorelor) şi Insulele Seychelles.
‘Dintre cele 14 obiective în Franţa, şapte au fost cercetate’, patru persoane fiind încarcerate, între ele aflându-se şi capul reţelei, alte trei fiind lăsate în libertate sub control judiciar.
Pe plan francez, au fost identificate circa ‘400 de victime pentru cel puţin 20 de milioane de euro, dar mai rămân alte câteva sute de identificat’. Escrocheria s-a dezvoltat şi în străinătate, în special în Germania, a indicat magistratul.
‘Este o escrocherie de foarte mare amploare, după un model destul de clasic. Promotorii ei promiteau randamente mirifice’, până la 30 % anual, a precizat procurorul, adăugând că esenţialul sumelor ajungea în conturi în Seychelles.
După modelul sistemului folosit de americanul Bernard Madoff, condamnat în 2009 la 150 de ani de închisoare pentru escrocarea a 20 de miliarde de dolari, ‘cei care îşi reclamau interesele erau satisfăcuţi cu bani prelevaţi de la noi victime’, a explicat magistratul.
‘Acest caz este ocazia unei mobilizări şi a unei cooperări remarcabile pe plan european’, în special datorită Eurojust, agenţia judiciară europeană cu sediul la Haga, unde un centru de coordonare a fost instituit pentru această afacere. ‘Dosarul demarează’, a insistat unul dintre anchetatori.
Sursa: Agerpres