O nouă schemă de înșelătorie face victime pe piața criptomonedelor din România! Mai mulți oameni au fost păcăliți să plaseze sume importante în companii false de tranzacționare a monedelor virtuale. Credibilitatea și-au câștigat-o cu ajutorul unor influenceri care le-au promovat activitatea.
Indivizii din spatele lor le-au promis dobânzi uriașe, însă au dispărut după ce le-au luat banii. Este o schemă piramidală de genul Caritas, apărută în anii ’90, prin care au fost păgubiți atunci peste două milioane de oameni. Acești indivizi sunt ajutați de influenceri să își câștige credibilitatea.
Așa-zise fonduri de investiții, susțin că se ocupă de tranzacționarea criptomonedelor de genul bitcoin sau ethereum și promit investitorilor fără experiență dobânzi năucitoare în doar câteva săptămâni.
Cazul Nelson Finance
A ieșit pe piață cu trei tipuri de depozite. Facem calcule pentru două dintre ele, cu dobânzile promise. Avem 3.000 de euro. După 28 de zile, putem primi o dobânda de 27%, adică în plus 810 euro. Dar dacă îi retragem după 60 de zile, dobânda este de 68,4%.
Adică, în două luni, câștigăm în plus, 2.052 de euro peste cei 3.000. Și îi putem reinvesti la infinit, după spusele celor de la Nelson Finance.
Pe aceeași schemă, au funcționat și 1Investfinance sau Onix Capitals. Și-au racolat clienții din spatele unor pagini create pe rețelele de socializare. Iar credibilitatea și-au câștigat-o cu ajutorul unor influenceri care le-au promovat activitatea în story-uri și postări pe Instagram, cel mai probabil, contra cost.
Printre ei Abi Talent, Vlăduța Lupău, Bogdan Mocanu, Andra Volos sau Emily Burghelea.
Păgubit: ”Eram pe Instagram și am văzut o postare de la Abi Talent în care îmi vorbea despre pagina asta Nelson Finance, așa că am intrat la ei pe pagină și am văzut mai multe vedete care promovau pagina, recenzii pozitive de la alte persoane care ziceau că au făcut bani prin intermediul lor, așa că m-au făcut curios și am intrat în contact cu ei”, relatează stirileprotv.ro
Înainte de a trimite banii, acest tânăr a comunicat prin mesaje cu indivizii din spatele Nelson Finance, care l-au asigurat că nu există riscul de a pierde investiția făcută. A făcut un depozit de 5.887 de euro, a semnat un contract, iar promisiunea era ca în 28 de zile să primească în plus în jur de 1.500 de euro.
Păgubit: ”Când am încercat să îi contactez ca să îi întreb de banii mei, nu mai răspundea nimeni nici la mesaje, nici la apeluri. I-am căutat și pe Instagram, unde nu am mai găsit pagina lor de Instagram, am încercat să contactez și influencerii la care văzusem postări despre pagina asta, le-am dat o groază de mesaje, nimeni nu a mai răspuns. Recomandarea influencerilor pentru mine a contribuit în proporție de 70%, 80% pentru că am zis nu are cum o vedetă așa mare să promoveze o minciună”.
Folosesc la contact poze false
Firma din contract- Nelsin Invest Ltd – apare înregistrată pe un site din afară țării, la o adresă din Bristol, Marea Britanie unde, după Google Maps, pare să fie un cartier de locuințe. Nu există niciun contact, mail sau telefon, pentru obținerea unui punct de vedere.
O altă platformă de tranzacționare cu recenzii negative este Gitex Capital, pe care un bărbat a descoperit-o în urma unei reclame pe YouTube.
Păgubit: ”Ei asta susțin, că fac bani așa ușor din cauza la criptomonede, ei sunt agenție de criptomonede, nu de tranzacții Forex”.
Potrivit PROTV, bărbatul a povestit cum au decurs lucrurile. A investit, în trei tranșe, în jur de 1.600 euro. În nici o lună a ajuns, pe hârtie, la 6.000 de euro. Brokerul l-a convins să-i retragă.
A început tranzacția, banii i-au dispărut din contul de pe platformă, dar transferul nu s-a realizat și în contul personal. A fost momentul în care a primit un telefon și i s-a mai cerut încă 10% din sumă dacă vrea să își primească toți banii.
Păgubit: ”Domnule, cum se poate așa ceva? De ce nu mi-ați spus de la început? Și-a zis că situațiile astea sunt neprevăzute, criptomoneda acum este foarte volatilă și ca să nu se piardă banii în timpul transferului trebuie să asigure această sumă cu o firmă de asigurări și după ce se face transferul, dacă nu este nevoie de asigurător, se returnează banii înapoi”.
Omul nu a dat și cei 10%, nu știe în continuare nimic de banii lui și consideră că a fost victima unei înșelătorii.
De altfel, brokerul cu care a ținut legătura, telefonic și în scris – Olivia după cum s-a prezentat – are o poză la WhatsApp care, după o căutare pe Google, apare și pe un site de modă din Ucraina. Este vorba de un model care face reclamă la îmbrăcăminte. Cel mai probabil, poza a fost furată.
Înșelăciune de genul Caritas
De altfel, posibilul păgubit a povestit că numerele de telefon de pe care a fost sunat se schimbau continuu și aveau prefix de Marea Britanie sau Austria.
În plus, e-mailul de pe site nu este corect și nu există nicio adresă fizică unde ar putea fi contactați. Sunt și cazuri în care păgubiții au primit la început dobânda promisă, după care au reinvestit sume mai mari. Iar la final, au rămas fără niciun ban.
Este principiul înșelăciunilor de genul Caritas, care în anii ’90 au lăsat fără economii milioane de români. Acum, analiștii financiari le regăsesc în aceste așa zise fonduri de investiții în criptomonede.
Claudiu Cazacu: “Astfel de sisteme se bazează pe promisiunea unor randamente extrem de bune care însă nu sunt obținute prin învestirea reală a activelor, ci practic prin noi generații de, să zicem, de investitori, deponenți, persoane care speră mai degrabă, visători care vin și cu banii lor se plătesc cei care au investit inițial. Sisteme care funcționează cu atât mai puțin timp cu care dobânzile sunt mai mari”.
Înșelătoriile nu au nicio legătură cu investițiile corecte în criptomonede. Care au și ele riscurile lor. Dar pe care și le asumă fiecare cumpărător.
Claudiu Cazacu: ”Noi ca deținători de capital și investitori ar trebui să fim deosebit de selectivi și implicit să fim sceptici atunci când ni se promit niște dobânzi sau niște câștiguri sigure extrem de mari. În principiu, extrem de mari înseamnă în momentul de față mai mult de două cifre sau hai să spunem mai mult de 15-20% pe an”.
Tot mai mulți influencerii sunt implicați în astfel de scandaluri
Influencerii sunt implicați în astfel de scandaluri, în întreaga lume. Vedeta Kim Kardashian și pugilistul Floyd Mayweather sunt acuzați că și-ar fi păcălit fanii să cumpere criptomonede la suprapreț. Împotriva lor s-a depus o plângere colectivă de înșelătorie.
În România, există două coduri de bună practică, pentru influenceri. Prevăd, printre altele, să fie marcate postările publicitare. Nu au însă rol de lege, deci nu sunt obligatorii.
Costin Cociaba: ”Au avut anumite rezultate, iată de la nivel contractual sunt contracte care stipulează fără să fie obligatoriu folosirea unei hashtag precum ad sau promo. Pentru consumatori sunt mai multe efecte în ideea în care am putea să încadrăm o astfel de postare la publicitate înșelătoare, deși poate fi puțin mult spus”.
Așadar, dacă vreți să intrați pe piața cripto riscurile sunt foarte ridicate și fiți pregătiți să va pierdeți toți banii, după cum avertizează bancheri din întreaga lume.
Păgubiții au puține pârghii pentru a-și recupera sumele. Monedele virtuale, de genul bitcoin sau ethereum, nu sunt considerate instrumente financiare. Drept urmare, tranzacțiile nu sunt protejate de lege. Iar escrocii își acoperă atât de bine urmele, încât de multe ori sunt imposibil de găsit.