Escrocherie uriașă cu imaginea lui Mihai Gâdea. Este folosită imaginea vedetei Antena 3

MIHAI GADEA

SURSA FOTO: Youtube

O nouă escrocherie care utilizează numele unor instituții și posturi media cunoscute a apărut în mediul online și îi vizează pe români. De această dată escrocii se folosesc de numele posturilor Digi24, Antena 3, dar și de al Băncii Naționale a României. Despre ce este vorba mai exact?

O nouă escrocherie online

Escrocii au creat o pagină clonată a site-ului Digi24, care pare foarte apropiată de aceea reală a postului TV și promovează un articol fals despre Mihai Gâdea, prezentatorul emisiunii „Sinteza Zilei” de la Antena 3 și directorul postului TV. Articolul fals îi sfătuiește practic pe cititori să acceseze un link oferit de Gâdea, care promite câștiguri rapide și ușoare pentru românii săraci.

„O să-ți demonstrez că orice român sărac poate face mii de lei pe zi cu doar 10-20 de minute de timp liber pe zi. Îți arăt cât de mult câștig eu însumi făcând asta. Pe scurt, acțiunile au ceva de-a face cu asta și toată lumea se îmbogățește de pe urma lor în acest moment”, este doar una dintre falsele declarații atribuite prezentatorului Antena 3.

În acest context, reprezentanții Băncii Naționale a României au declarat că situația reprezintă un „fals grosolan”, potrivit Adevărul.

Vă recomandăm să fiți atent la identitatea și autenticitatea site-urilor web pe care le accesați. Asigurați-vă că accesați site-uri web de încredere și evitați să dați clic pe link-uri din e-mailuri sau mesaje suspecte.

Sursa: adevarul.ro

O tentativă similară a vizat și site-ul Capital

O tentativă de fraudă online similară era promovată anul trecut și se folosea de imaginea Antena 3, aceea a site-ului Capital, dar și de aceea a miliardarului român Ion Țiriac pentru a părea autentic. Site-ul respectiv susține în mod fraudulos că Ion Țiriac ar fi investit suma de 15 milioane de euro într-o platformă de tranzacționare, lucru total neadevărat.

De asemenea, site-ul nostru a fost „clonat” pentru a se folosi de imaginea noastră pentru a-și face reclamă.

La acea vreme a reacționat și fiul miliardarului, Ion Alexandru Țiriac și transmitea într-o postare pe contul său de socializare că totul este de fapt o minciună.

„Vin în atenția oamenilor de bună credință care au crezut în niște zvonuri, cum că familia Țiriac a investit în această platformă. Niciodată nu s-a pus problema de o asemenea investiție! Nu știm și nu am auzit de acești oameni care se folosesc de numele și imaginea noastră. Se pare că au clonat și site-ul Capital pentru a vă câștiga credibilitatea”.

Acesta cere DNA-ului și parchetului să se autosesizeze în acest caz și dacă este nevoie va veni să dea declarații pentru că trebuie „să-i băgăm la pușcărie pe înșelători”.

„Vă iau banii pur și simplu. Scam de peste 5 milioane de euro până acum!”, a mai scris acesta.