Așa, de pildă, un antreprenor francez a obținut concesiunea pentru a pava străzile Iașiului cu „un pavagiu modern de lemn”.

A pus niște butuci de lemn peste noroi care s-au stricat rapid, însă deja antreprenorul trecuse granița cu buzunarele pline.

Străzile erau în asemenea hal încât o trăsură de aprovizionare a armatei austriece a fost părăsită întreaga iarnă pe drumul din Păcurari, fără a putea fi despotmolită.

Mândria Iașiului era „le Quartier Noble”, Copoul, unde se aflau palatele boierești. Strada Copului era singura din oraș pe unde se putea umbla pe ploaie.

Populația Iașiului se compunea, în 1856, din români, evrei, ruși, nemți, armeni și greci și existau mulți aventurieri, speculanți și refugiați, mai ales din Austria și Germania, în urma tulburărilor din 1848-1849, scrie I. G. Caragea în „Un ofițer austriac despre Moldova – pe la 1854”.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric