Negocierile dintre guvernele din UE şi Parlamentul European, referitoare la sistemul de supraveghere a sistemului financiar, au eşuat miercuri, urmând ca discuţiile să fie reluate la sfârşitul lui august sau începutul lunii septembrie.

Discuţiile privind înfiinţarea unor autorităţi de supraveghere pan-europene se află într-un impas din cauza divergenţelor dintre reprezentanţii guvernelor şi cei ai PE privind prerogativele noilor instituţii.

„Ne apropiem de finalul discuţiilor, dar mai este de lucru. Putem ajunge la un acord dinamic şi echilibrat”, a declarat comisarul pentru Piaţa Internă Michel Barnier.

O sursă din Parlamentul European a confirmat că negocierile nu au dus la un acord şi au fost amânate pentru sfârşitul lui august sau începutul lunii septembrie.

În pofida amânării, Parlamentul poate încă vota legea în septembrie, iar noile instituţii pot deveni operaţionale în 2011, aşa cum este planificat.

SURSA: Mediafax