Eșec major pentru Putin! Rușii sunt terminați! Anunțul venit chiar acum din SUA

Sursă: Dreamstime

Războiul din Ucraina continuă după mai bine de cinci săptămâni. În ciuda negocierilor purtate cu Rusia, cele două mari puteri nu au ajuns nici până în prezent la un acord. În acest sens, SUA intervine.

Un mesaj de ultimă oră de la Casa Albă ar putea însemna o lovitură puternică pentru Rusia. Mai exact, SUA se pregătește să adauge pe lista neagră încă 120 de entități din Rusia și Belarus, care vizează sectoarele de apărare, aerospațial și maritim.

Referitor la pretenția lui Vladimir Putin, conform căreia ţările străine să plătească în ruble gazele ruseşti, acesta nu este decât un semn al „disperării” economice și financiare a Moscovei, greu lovită de sancțiunile occidentale, anunță Casa Albă.

Toate aceste aspecte au fost punctate de Kate Bedingfield, director de comunicare la Casa Albă. Oficialul american a subliniat totodată și faptul că invadarea Ucrainei este un „dezastru strategic” pentru Rusia.

Războiul din Ucraina, un eșec strategic

„Am văzut că această invazie este un eșec strategic pentru Putin și pentru Rusia. Acum încearcă să-și redefinească obiectivele inițiale ale invaziei. Am văzut dovezi incontestabile că acesta este un dezastru strategic pentru Rusia”, a declarat Kate Bidingfield.

La rândul său, Ned Price, purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, a avut și el o reacție. Acesta a subliniat faptul că pe lângă haosul din Ucraina, nici în Rusia lucrurile nu stau foarte bine.

Mai exact, oficialul american susține că mai mulți oficiali ruși au ajuns să fie îndepărtați și chiar arestați la domiciliu. În acest sens, Price este de părere că aceste lucruri denotă faptul că Vladimir Putin a ajuns să fie ”indus în eroare”.

Rușii sunt ”disperați”

„Am văzut rapoarte conform cărora diverși oficiali ruși au fost marginalizați, sunt înstrăinați, au fost, în esență, îndepărtați sau, așa cum a făcut aluzie președintele, chiar au fost plasați în arest la domiciliu. Avem motive să credem că președintele Putin se simte indus în eroare”, a spus el.

Acesta a mai abordat și subiectul plății gazelor în ruble, care în opinia sa nu este decât un ”semn e disperare economică și financiară” al Rusiei, având în vedere sancțiunile impuse de Occident.

„În mod fundamental (cererea de a plăti gazele ruseşti în ruble, n.r) este doar un alt indiciu al stării de dificultate în care se află economia Rusiei. Este un semn de disperare economică și financiară din partea Federației Ruse”, a mai adăugat acesta.