Cele 193 de state membre urmau să se pună de acord vineri înainte de miezul nopţii ora New York-ului (sâmbătă, 04h00 GMT) asupra regulilor de conduită în comercializarea armelor. Aceste reguli trebuiau să oblige fiecare ţară să evalueze dacă armele vândute riscă să fie utilizate pentru comiterea unor grave violări ale drepturilor omului şi atentatelor sau să fie deturnate de criminalitatea organizată.

Dar, potrivit mai multor participanţi la conferinţă, SUA şi Rusia au cerut timp pentru a se pronunţa, imitate de alte câteva ţări (China, India, Indonezia şi Egipt).

"Textul pe care îl propusesem era un proiect de tratat, unele ţări nu-l agreau, dar imensa majoritate era de acord", şi-a exprimat regretul preşedintele conferinţei, argentinianul Roberto Garcia Moritan. "Vom continua să lucrăm pe această bază"

În continuare, una din posibilităţi este de "a cere Adunării generale a ONU să ia o decizie", adică de a decide dacă trebuie să aibă loc noi negocieri şi când, a adăugat diplomatul argentinian.

Viitoarea sesiune a Adunării va avea loc la sfârşitul lunii septembrie, la New York.

Potrivit unor surse diplomatice, raportul pe care Moritan îl va transmite Adunării generale conţine propunerea ca negocierile să fie reluate în primele două săptămâni ale anului 2013.

Dl Moritan s-a declarat sigur că "vom avea un tratat rapid", dar nu a precizat un termen. Poate că va trebui optimizat textul anterior, a adăugat el.