Capital arata ca dobanda reala a unui credit de consum este cu cel putin 10% mai mare decat dobanda afisata de banca. Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului (ANPC) s-a auto-sesizat si a realizat o lege prin care bancile sunt obligate sa afiseze asa-numita dobanda anuala efectiva (DAE), dobanda care include toate costurile unui credit exprimate in procentaj anual. Intrata in vigoare in urma cu o saptamana, legea este destul de greu de pus in practica. Motivele sunt multiple. Fiecare interpreteaza legea in felul sau, si toata lumea sustine clar ca legea este respectata. Textul literal al legii sustine ca DAE trebuie afisata „in orice anunt publicitar si orice oferta pentru un contract de credit pentru consumatori afisata in localurile comerciale”. In consecinta, bancile considera ca spatiul din zona ghiseului nu este un loc public sau un spatiu comercial si nu afiseaza DAE decat in desfasuratorul de credit si in contract. Practic, clientul ajunge sa cunoasca DAE abia dupa ce a optat pentru o anumita banca. In cazul magazinelor care vand produse in rate, DAE este afisata doar pentru exemple standard si doar in zona biroului de informatii, si nu pentru fiecare produs in parte. Astfel, pentru a putea face comparatie intre costurile efective ale unui produs luat in rate, un client trebuie sa studieze ofertele tuturor magazinelor, si apoi sa-si calculeze singur nivelul dobanzii efective pentru a putea face o comparatie exacta. „Dobanda nu este aceeasi pentru toata lumea”, explica Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, Mugur Isarescu. Intr-adevar, DAE se poate modifica in functie de varsta solicitantului de credit, de suma ceruta de acesta etc.In afara acestor aspecte practice ale legii DAE, clientul ajunge, uneori, sa fie chiar incurcat de valoarea dobanzii efective. Trebuie precizat ca in cazul unui credit luat pe termen scurt DAE este mult mai mare decat in cazul unui credit pe termen lung, din cauza capitalizarii dobanzii. In concluzie, chiar daca la un credit pe termen scurt DAE este mult mai mare decat la un credit pe termen lung, in cazul creditului pe termen lung clientul plateste mai multi bani bancii decat in cazul creditului pe termen scurt. Un alt element de noutate adus de legea dobanzii la creditele de consum este formula de calcul al dobanzii bancare, diferita de cea utilizata pana acum de banci. Bancile romanesti folosesc pentru calculul dobanzii anul calendaristic de 360 de zile, in timp ce legea ANPC stipuleaza un calcul bazat pe un an de 365,2 zile, fapt care ar conduce la un procentaj anual al dobanzii usor mai mic decat cel practicat pana acum de banci. Desi exista voci care au contestat aceasta formula de calcul, fara sa existe precizari din partea BNR, bancile spun ca aplica aceasta formula in calculul DAE. Totusi, proprietarii marilor lanturi de magazine considera ca important pentru client va ramane in continuare nivelul ratei comparat cu perioada de rambursare a creditului, si nu dobanda anuala.Formularea din lege referitoare la plata anticipata a unui credit a lasat din nou loc la interpretari. Desi era de asteptat ca acele comisioane percepute de banci pentru rambursarea in avans a unui credit sa dispara o data cu intrarea in vigoare a legii, lucrurile nu stau tocmai asa. Prevederile legale indica o „reducere echitabila” oferita de banca unui client care isi plateste creditul in avans. In aceste conditii, bancile considera ca neplata dobanzii aferente sumei rambursate anticipat este o reducere destul de echitabila care nu exclude deloc plata unui comision penalizator.Daca reprezentantii Asociatiei Romane a Bancilor (ARB) sustin ca vor ataca aceasta lege in Parlament, cei ai ANPC sustin ca legea va ramane neschimbata, dar vor exista intalniri intre cele doua institutii. BNR si ANPC anunta controale in magazine si la banci pentru a constata respectarea legii intrate in vigoare saptamana trecuta. Un lucru este clar: mai devreme sau mai tarziu, toate institutiile implicate vor cadea de acord in privinta acestei legi. O data ce afisajele vor fi tot mai clare in privinta costurilor unui credit, bancile vor incepe sa-si alinieze ofertele pentru a nu-si pierde clientii. O data aliniate aceste oferte, competitia va impune si o ieftinire a costurilor unui credit, care a ajuns la ora actuala la 30%-40% pe an, de parca dobanzile bancare nu ar fi scazut niciodata.

Au crescut dobanzile bancare?
Creditorul     Perioada de rambursare    Suma finantata     Dobanda bancara     DAE*
Finansbank     5 ani     20 mil. lei     27,9%    41,38%
BCR     5 ani     20 mil. lei    21,9%     29,7%
Euroline     5 ani     20 mil. lei    25%     33,2%
Raiffeisen Bank     3 ani     100 mil. lei     28%     37,29%
BRD     3 ani     100 de mil. lei     28%     36%
* dobanda anuala efectiva