Acum aproape 60 de ani, în 1959, șefii British Motor Corporation (BMC) admirau primul produs al designerului Alexander Issigonis căruia îi solicitaseră prin caietul de sarcini „să folosească în mod creativ spațiul limitat disponibil astfel încât mașina să poată găzdui patru persoane, să garanteze o manevrabilitate perfectă și să aibă un consum redus de combustibil“. Criza Suezului din 1956 abia trecuse, iar raționalizarea benzinei era încă un subiect fierbinte. Așadar, primul Mini a fost un model cu dimenisuni reduse care, după doar trei ani, avea să fie produs în mai bine de 200.000 de exemplare. Privit și apreciat în lumea celor bogați și faimoși precum Peter Sellers, Beatles, Brigitte Bardot, Clint Eastwood sau Lord Snowdon, vehiculul a devenit rapid o adevărată revelație, iar Minimania un fenomen de masă în multe dintre țările lumii. Preluarea mărcii de către gigantul BMW în 1994 a dus la o relansare care a avut ca principal scop menținerea imaginii istorice, dar și îmbinarea sa cu tehnologia de ultimă oră menită să transforme Mini dintr-o simplă mașină care te transporta din punctul A în punctul B într-un vehicul care să exprime un stil de viață „spontan și plin de entuziasm“. Astfel au apărut pe rând, de-a lungul anilor, extensii ale gamei precum Cabriolet, Clubman, Countryman sau Paceman, cu tehnologie avansată și echipări tot mai luxoase și sportive.

Din întreaga gamă actuală a mărcii Mini, varianta cu trei uși poate fi considerată „originalul“, iar echiparea One – cea mai ascetă – respectă în mare parte caietul de sarcini după care s-a ghidat chiar Alexander Issigonis. Mai ales că modelul testat de Capital era dotat cu noul propulsor de 1.2 itri care dezvoltă 75 CP și al cărui consum raportat de producător se ridică la doar 5,2 l / 100 km. Prin urmare, una dintre caracteristicile cerute de BMC în 1959, consumul redus, este îndeplinită și în 2016. Un alt punct din caietul de sarcini, manevrabilitatea perfectă, este trecut cu brio de noul Mini One. Nu știm exact cum se comporta mașina imaginată de Issigonis însă, cea din zilele noastre, virează aproape ca un BMW, are o stabilitate neașteptat de bună pentru un vehicul cu o caroserie care aduce, dacă exceptăm aripile rotunjite, cu două cutii puse una peste cealaltă. În traficul urban, Mini One este o adevărată încântare, consolele scurte și lungimea redusă permit șoferului multe extravaganțe. Asta dacă nu l-ar ține de mână, sau, mă rog, de picior, puterea scăzută a propulsorului. Aici ar mai fi de notat că în ciuda celor doar 1.198 cmc, inginerii companiei au reușit să facă motorul să „mârâie“ agresiv, mai ales la turații joase. Pare că sub capotă se află o uzină de forță de minimum 2.0 litri. Să nu înțelegeți greșit. Zgomotul nu e deranjant. Dimpotrivă. Îți dă impresia că, deși ai cumpărat  mașina cu cel mai mic motor din gamă, ai sub capotă un animal feroce. Unul care în traficul extraurban își arată însă limitele. Mai ales că transmiterea puterii motorului către roți este realizată printr-o cutie manuală cu cinci trepte. Deși nu e zgomotos la turații mari, propulsorul pare să ducă cu greu în spate caroseria mică dar cu o greutate de peste 1.100 kg.

În privința confortului interior totul pleacă de la ideea de „Mini“. Conform datelor din 1959, mașina ar trebui să găzduiască patru persoane. Ei bine, dacă pentru cele din față se poate face loc prin glisarea scaunelor către spate, nefericiții aflați pe banchetă reușesc să se așeze doar dacă au picioare de gazelă. Dar… cine își ia Mini One cu trei uși ca să care patru persoane? Dacă în urmă cu 60 de ani la întrebarea asta aș fi primit cel mult o privire piezișă, în ziua de astăzi, odată cu apariția modelului cu cinci uși, a lui Clubman, Paceman și Countryman, răspunsul vine sec: nimeni!

Cert este că în noul Mini One te simți altfel decât în alte mașini. Nu doar pentru că unele dintre butoanele comenzilor sunt amplasate diferit. Lucrul ăsta datează de ceva vreme. Ci pentru că toți, absolut toți, cei din afară te privesc cu un soi de admirație disimulată într-un zâmbet tâmp care se traduce cam așa: „Dacă a avut 16.000 de euro și i-a dat pe un Mini, în loc să-și ia Volkswgen Golf sau Renault Megane, înseamnă că a vrut neapărat să fie «altfel». Dar nu prin opulența unui model de lux. Ci prin sofisticare și îndrăzneală“. Așa ne place nouă să credem. Iar celor cărora nu le place Mini le urăm monotonie plăcută.

Caracteristici tehnice:

Motor                                      1.2

Capacitate cilindrică            1.198 cmc

Putere                                    75 CP

Combustibil                           benzină

Viteza maximă                      180 km/h

Accelerație 0-100 km/h       12,8 sec.

Consum mediu                    5,2 l/100 km

Emisii CO2                            122 g/km

Preț                                         16.500 euro

 

Acest articol a apărut în ediția numărul 6 al revistei Capital, 8-14 februarie 2016.