Facilitati pentru Continental si Solectron
Executivul a hotarat acordarea de facilitati companiilor timisorene Solectron Romania SRL (produse electronice) si Continental Automotive Products (anvelope). In cazul primei companii, facilitatile constau in scutirea de la plata taxelor vamale si a TVA a importului de echipamente tehnologice, masini si utilaje, constituind active amortizabile. Aceste facilitati ar avea ca efect crearea a 6.500 de locuri de munca si posibilitatea cooperarii pe termen lung cu Universitatea Tehnica din Timisoara. Continental Automotive Products va beneficia de scutirea de la plata taxelor vamele si de la plata TVA a importului pe echipamente, utilaje si instalatii folosite la realizarea productiei proprii.

Aurul de la Rosia Montana va fi exploatat de firma Gabriel Resources
Conducerea companiei Rosia Montana Gold Corporation SA (creata prin asocierea fostei Regii a Cuprului Deva, actuala Minivest SA, care detine licenta de exploatare la Rosia Montana, cu firma canadiana Gabriel Resources Ltd.) a anuntat intentia de demarare a lucrarilor de reexploatare a zacamintelor de aur de la Rosia Montana. Pana la finele anului compania va aloca 20 de milioane de dolari pentru un studiu de fezabilitate. Se estimeaza ca viitoarele costuri de productie la Rosia Montana vor atinge 75 milioane de dolari pe an, sau 750 milioane de dolari pentru primii zece ani de viata ai proiectului.
nRomania vrea sa se imprumute de pe pietele internationale de capital
Premierul Mugur Isarescu s-a intalnit cu reprezentantii grupului ABN Amro pentru a analiza care sunt posibilitatile Romaniei de a iesi din nou pe piata internationala de capital in socpul realizarii de imprumuturi de la investitorii privati. Oficialii ABN Amro si-au anuntat disponibilitatea de continua extindere a operatiunilor in tara, amendand totodata ca nefondate recentele calificative acordate de agentia

Standard&Poor’s.Camera de Comert Arges va tipari un catalog de prezentare
Camera de Comert si Industrie Arges a inceput realizarea unui studiu in vederea selectarii unui numar de minimum 300 de firme din Romania in vederea includerii acestora intr-un catalog de prezentare. Catalogul care va aparea atat tiparit, cat si in format electronic (CD), va fi difuzat in tarile Uniunii Europene prin intermediul Camerelor de Comert, al ambasadelor etc. Costul realizarii acestei actiuni depaseste 225.000 de dolari, din care peste 50% vor fi suportate de CCI Arges si partenerii sai din UE.

Planuri de viitor la Banca Romana de Dezvoltare
In cadrul unei conferinte de presa, oficiali ai Bancii Romane de Dezvoltare au prezentat raportul de activitate pe 1999 pentru si planurile de viitor ale bancii. Pentru anul 2000, BRD isi propune lansarea unor noi produse bancare pentru persoane fizice: electronic banking, carduri, asigurari, credite de consum, fonduri mutuale, transfer electronic de fonduri prin Western Union; pentru persoanele juridice se intentioneaza dezvoltarea serviciilor de cash management, leasing, factoring si diverse operatiuni cu strainatatea. In urmatorii trei ani, conducerea BRD intentioneaza sa investeasca 27 de milioane de dolari pentru dezvoltarea bancii si castigarea unei parti cat mai importante din piata bancara romaneasca.

S-a ieftinit Dacia, se pregatesc ARO si Daewoo
Datorita intrarii in vigoare a Ordonantei de urgenta prin care a fost desfiintata taxa de 5% perceputa la achizitionarea de autovehicule noi (taxa Basescu), preturile automobilelor Dacia
s-au redus cu trei milioane de lei. Producatorii celorlalte doua marci fabricate in Romania, ARO si Daewoo, urmeaza sa anunte cuantumul reducerilor in perioada imediat urmatoare. Pentru autovehiculele ARO se estimeaza o reducere cu 4 pana la 12 milioane de lei, in functie de model.

Portul Constanta va fi modernizat cu bani de la japonezi
In urma unui acord-cadru semnat de catre ministrul transporturilor, Traian Basescu, si reprezentantul Agentiei Japoneze pentru Cooperare Internationala (JICA), Toshikazu Mizoucki, agentia japoneza urmeaza sa finanteze un studiu de fezabilitate destinat proiectului de dezvoltare a portului Constanta. Studiul va include o analiza a portului, o estimare a volumului de marfuri si pasageri care il vor tranzita in anii 2010 si 2020, a sistemului informativ, precum si probleme referitoare la protectia mediului. Potrivit ministrului transporturilor, acest studiu este cel mai scump dintre toate cele de care tara noastra a beneficiat pana in prezent.

13 milioane de dolari au venit din Israel
Banc Post SA a anuntat transferarea a 13 milioane USD din Israel in Romania, in primul trimestru al acestui an, suma provenind din banii pe care muncitorii care presteaza servicii in Israel i-au trimis familiilor. Acest gen de transferuri, operate in baza unui acord incheiat cu Autoritatea Postala din Israel, s-au ridicat anul, trecut la aproape 42 de milioane USD (in medie 3,5 milioane de dolari pe luna). Suma totala transferata de la lansarea acestui serviciu (inceputul anului 1998) se ridica la peste 70 de milioane de dolari.

Vivendi GenA