ESENTIALUL SAPTAMANII

Firmele interesate, inclusiv IMM-urile, sunt invitate sa isi prezinte intentia de a participa prin completarea unui chestionar de inscriere care va fi trimis la una dintre urmatoarele adrese: e-mail sand@ipa.ro; fax la: 01-230.70.63. In gratuitate nu se includ cheltuielile de deplasare, accesul la Internet, abonamentul la Internet, taxele catre stat in cazul derularii unor tranzactii reale. Data limita de inscriere este 20 februarie 2002.Schimbari manageriale la ACNielsen Romania. Incepand cu 1

Firmele interesate, inclusiv IMM-urile, sunt invitate sa isi prezinte intentia de a participa prin completarea unui chestionar de inscriere care va fi trimis la una dintre urmatoarele adrese: e-mail sand@ipa.ro;
fax la: 01-230.70.63. In gratuitate nu se includ cheltuielile de deplasare, accesul la Internet, abonamentul la Internet, taxele catre stat in cazul derularii unor tranzactii reale. Data limita de inscriere este 20 februarie 2002.

Schimbari manageriale la ACNielsen Romania. Incepand cu 1 februarie 2001, Alkis Orphanos ocupa functia de Managing Director la ACNielsen Romania, pozitie pe care a ocupat-o pana la data mentionata Nicos Malliotis. ACNielsen, companie din grupul VNU, este lider mondial in domeniul informatiilor de piata. Oferind servicii in peste 100 de tari, compania furnizeaza masuratori si analize ale dinamicii pietelor, dar si referitoare la comportamentul si atitudinea consumatorilor. De la venirea sa la ACNielsen, in 1996, Alkis Orphanos a ocupat mai multe functii in diferite tari est-europene. In ultimii trei ani, s-a implicat in consolidarea ACNielsen in tarile fostei Uniuni Sovietice.

Investitii prin Phare. Valoarea investitiilor realizate cu sprijinul Phare in anul 2001 se cifreaza la 60,757 milioane euro, din care 22,837 milioane euro reprezinta fonduri nerambursabile alocate in cadrul programului Phare-coeziune economica si sociala si de la bugetul de stat, iar restul cofinantare din partea beneficiarilor, au declarat surse din cadrul Ministerului Dezvoltarii si Prognozei (MDP). Proiectele se afla in faza de monitorizare, reprezentantii Agentiilor de Dezvoltare Regionala urmarind derularea lor de la contractare si pana la finalizare. Pentru 2002, MDP si Uniunea Europeana vor aloca, in cadrul programului Phare, fonduri nerambursabile in valoare de 37,6 milioane de euro pentru proiecte care vor urmari dezvoltarea intreprinerilor mici si mijlocii, precum si calificarea si recalificarea fortei de munca. In acelasi timp, vor fi lansate inca doua licitatii deschise de proiecte, tot in cadrul Programului Phare, in valoare totala de 11,7 milioane de euro, care vizeaza imbunatatirea accesului IMM la obtinerea creditelor pentru investitii.

Deficit comercial record. Romania a inregistrat anul trecut un deficit comercial de 4,16 miliarde dolari, in conditiile realizarii unui volum al importurilor de 15,5 miliarde dolari si a unor exporturi in suma totala de aproximativ 11,4 miliarde dolari, informeaza Institutul National de Statistica. Exporturile FOB au fost mai mari cu 9,8% raportat la realizarile anului precedent, insa ritmul de crestere a acestora a fost devansat categoric de cel al importurilor CIF, care au urcat cu 19,1%. Din punct de vedere valoric, principalele importuri au fost reprezentate de masini si dispozitive mecanice, aparate si echipamente electrice, cu o pondere in total de 22,7% si insumand 3,52 miliarde dolari. Romania a exportat masini si dispozitive mecanice, aparate si echipamente electrice in valoare totala de 1,67 miliarde dolari, in crestere cu 15,8%, ponderea acestor produse in total fiind de 14,8%. Din totalul exporturilor, 67,8% au avut ca destinatie state din Uniunea Europeana, din aceeasi zona provenind 57,3% din importurile Romaniei. Anul trecut, importurile din UE s-au majorat cu 20,7%, in timp ce importurile din tarile in tranzitie au crescut cu 13,3%, ponderea acestor state in total fiind de 21,8%.

Facilitati pentru privatizarea COS Targoviste. Combinatul de Oteluri Speciale (COS) Targoviste va fi lansat la privatizare in perioada urmatoare, investitorul selectat urmand sa beneficieze de esalonarea datoriilor si stergerea majorarilor de intarziere si a penalitatilor, in momentul semnarii contractului de privatizare, se arata intr-un comunicat al Autoritatii pentru Privatizare. COS a inregistrat, in primele opt luni ale anului trecut, vanzari de aproximativ 1.964 de miliarde de lei, volumul vanzarilor estimate pentru 2001 fiind de circa 2.650 miliarde de lei. Profitul estimat prin bugetul de venituri si cheltuieli aferent anului trecut se ridica la suma de 20 milioane lei. Pe piata interna, principalii clienti sunt uzinele Dacia Renault, Rulmenti Barlad, Subex Bacau, Krupp Compa Sibiu, Promex Braila si IUS Brasov. Exportul reprezinta 20% din totalul vanzarilor efectuate de societate. Combinatul detine doua otelarii electrice, o forja dotata cu prese si masini radiale de forjat, un bluming, un laminor de profile mijlocii si usoare, un laminor de profile mici si o tragatorie de bare. Un alt laminor, de benzi electrotehnice, a fost vandut companiei turce Erdemir cu suma de 250 miliarde lei, la sfarsitul lunii august a anului trecut. Combinatul are un capital social de 963 de miliarde de lei, pachetul majoritar de actiuni, de 83,88%, fiind detinut de Autoritatea pentru Privatizare.

Crestere economica de pana la 5% in acest an. Guvernul anticipeaza pentru anul in curs o rata de crestere economica de 4,2-5%, bazata pe majorarea investitiilor si pe acordarea unor stimulente pentru exporturi, inclusiv in domeniul agriculturii, a declarat premierul Adrian Nastase. Premierul a spus ca parghiile cresterii economice vor fi diferite in acest an fata de anul trecut, cand recuperarea perioadei anterioare de recesiune s-a facut pe seama cresterii deficitului comercial. „In 2001 am acordat stimulente pentru intreprinderile mici si mijlocii si am incurajat importurile, in primul rand pe cele de echipamente tehnologice, ceea ce a permis crearea multor locuri noi de munca”, a adaugat Nastase.