Consultantul se va pronunta asupra corectitudinii termenilor financiari ai tranzactiei, printr-un studiu de „fairness opinion”. Acest tip de rapoarte reprezinta o practica uzuala in Statele Unite ale Americii si vizeaza clarificarea aspectelor legate de corectitudinea sau incorectitudinea unei tranzactii, in urma analizarii tuturor documentelor prin intermediul carora a fost realizata aceasta. APAPS a vandut, la sfarsitul lunii aprilie, grupului Marco International, pentru 11,4 milioane de dolari, un pachet de 10% din actiunile societatii Alro, ceea ce a condus la cresterea participarii grupului la capitalul social al producatorului de aluminiu la peste 51%.

Romanian Journal of European
Affairs la al doilea volum
Sub patronajul unui consiliu editorial din care fac parte, printre altii, Daniel Daianu, Eugen Dijmarescu si Mugur Isarescu Institutul European din Romania a publicat cel de-al doilea volum din seria Romanian Journal of European Affairs. Abordand problematica integrarii in Uniunea Europeana, sub diferitele si diversele sale aspecte, publicatia ofera cititorilor o tematica interesanta: politica agricola romaneasca si perspectiva aderarii la UE, suveranitatea si aprofundarea integrarii in UE etc.

Leul greu costa
20 de milioane dolari
Guvernul va incepe peste doua saptamani o serie de consultari cu partidele politice parlamentare, in care va fi analizata oportunitatea denominarii monedei nationale – taierea unor zerouri din coada leului -, urmand ca o decizie defintiva pe aceasta tema sa fie prezentata dupa finalizarea discutiilor, a declarat purtatorul de cuvant al Executivului, Claudiu Lucaci. Surse guvernamentale au declarat ca atat Guvernul, cat si Banca Nationala au o pozitie favorabila introducerii „leului greu” de la 1 ianuarie 2003, costurile estimate pentru aceasta operatiune fiind de aproximativ 20 milioane dolari. „Varianta cea mai probabila, care ar putea fi aplicata incepand cu anul viitor, in cazul unei decizii favorabile acestei operatiuni, are in vedere taierea a patru zerouri din coada leului”, au spus sursele citate.

Creste datoria externa
Valoarea datoriei externe, pe termen mediu si lung, s-a majorat cu 0,5% in comparatie cu luna decembrie a anului trecut, la 11,617 miliarde de dolari. Din aceasta suma, datoria publica si public garantata reprezinta 7,713 miliarde de dolari, respectiv 66,4%. Datoria externa privata s-a ridicat la 3,904 miliarde de dolari, in crestere cu 1% fata de luna precedenta, iar creditele externe garantate de stat totalizeaza 2,712 miliarde de dolari. Serviciul total al datoriei externe pe termen mediu si lung a fost calculat de Banca Nationala la 465 milioane de dolari, fata de 298 milioane de dolari la sfarsitul primelor doua luni ale anului. Rata serviciului a crescut de la 3,8% la 14% din totalul exporturilor, in comparatie cu 18,4% in luna decembrie a anului trecut.

British American Tobacco
vrea sa preia firma Gallaher
Grupul British American Tobacco Plc, (BAT), cel de-al doilea mare producator de tigarete din lume, intentioneaza sa preia compania britanica Gallaher, pentru suma de 5,3 miliarde de lire sterline (7,7 miliarde de dolari), informeaza publicatia Business, citata de Reuters. BAT este producator al marcilor de tigarete Lucky Strike, Kent, Dunhill si Pall Mall. In cazul in care operatiunea ar avea loc, cota BAT pe piata britanica a tutunului ar creste semnificativ. Compania, ale carei vanzari reprezinta 15% din piata mondiala, detine in Marea Britanie o cota de numai sapte procente,in vreme ce Gallaher, producator al marcilor Benson & Hedges, Silk Cut, Mayfair si Berkeley are o prezenta de cel putin 40%.

Best Western se extinde in Romania
Compania hoteliera Best Western estimeaza ca, pana la sfarsitul acestui an, numarul hotelurilor din Romania, care opereaza sub aceasta marca, va ajunge la zece, in conditiile in care de la inceputul anului au fost primite peste 20 de cereri de afiliere din partea unor diverse structuri de cazare din tara. In Romania functioneaza, in prezent, cinci hoteluri sub marca Best Western: Parc (Bucuresti), Savoy (Mamaia), Bucovina (Gura Humorului), Balvanyos si Central (Arad). Malin Malineanu, coordonator al programului Best Western in Romania, a declarat ca saptamana viitoare ar putea fi afiliat la aceasta marca inca un hotel, situat in Oradea. Oficialii Best Western au programata o vizita pe Valea Prahovei, in Sinaia, Busteni, Predeal si Trei Brazi, pentru a expertiza o serie de structuri de cazare.

Restrictii la exportul de busteni
Directorul Regiei Nationale a Padurilor (RNP), Filip Georgescu, a anuntat, la Suceava, ca a emis un ordin „foarte sever” privind acordarea licentelor de export de busteni. El a precizat ca ordinul prevede, printre altele, ca licentele de export de busteni se acorda, conform normelor legale, doar pentru materialul exploatat dupa 1 mai a.c. Potrivit ordinului directorului RNP, licentele de export nu se acorda pentru intreaga masa lemnoasa licitata de agentul economic. „Nu se dau licente de export pentru intreaga cantitate de masa lemnoasa licitata pentru ca nu toata masa licitata este de export”, a mai spus Georgescu.