ESET a lansat un decriptor de ransomware

ESET a anunțat lansarea a două instrumente utile de combatere a recentelor infectări cu ransomware-ul WannaCry (WannaCryptor) și cu o variantă a infamului ransomware Crysis, care adaugă extensiile .wallet și .onion la fișierele afectate.

Primul utilitar, EternalBlue Vulnerability Checker, inspectează dacă sistemele Windows au efectuate patch-urile necesare împotriva exploatării EternalBlue, ce se află în spatele recentei infectări cu ransomware-ul WannaCry și care este încă utilizată pentru a răspândi software de crypto-mining și alte variante de malware.

Detectarea de către ESET a exploatării EternalBlue a fost adăugată în sistemele ESET în data de 25 aprilie, înainte de lansarea publică a amenințării reprezentate de WannaCry.

Al doilea instrument lansat de ESET este un decriptor de ransomware. Acesta ajută victimele unei variante de ransomware din familia malware Crysis. Cheile au fost publicate pe 18 mai de către forumurile BleepingComputer.com. Instrumentele sunt disponibile pentru descărcare de pe pagina web ESET.