Cu toate că segmentul rezidenţial a fost cel care a simţit mai acut criza economică, impactul acesteia s-a manifestat şi pe segmentul birourilor, potrivit companiei de consultanţă imobiliară Esop.

Cele mai mari schimbări care au intervenit au fost scăderea chiriilor cu 10-30% şi diminuarea cereii, în aşa fel încât numărul imobilelor disponibile în acest moment este acelaşi ca în toamna lui 2008. Potrivit Esop, cele mai afectate segmente au fost cele de spaţii de birouri de clasă superioară, A sau B, din cauza companiilor  mari care au renunţat la planurile de extindere şi relocare.

“În contextul în care începând cu trimestrul trei din 2008 cererile de suprafeţe de peste 1.500-2.000 mp aproape ca s-au evaporat din piaţă, este lesne de înţeles de ce spaţiile de clasa superioara (A sau B+), au fost printre cele mai puternic afectate”, a declarat Mirela Raicu, Partener în cadrul Esop.

Astfel, prima jumătate a anului 2009 a fost dominată de tranzacţii de dimensiuni mici şi medii (între 200-800 mp), care s-au produs în special datorită necesităţii de reducere a costurilor, căutandu-se solutii de spaţii cu chirii mai mici.

Venituri înjumătăţite pentru dezvoltatori

Dezvoltatorii de spaţii de birouri au înregistrat în acest context pierderi semnificative.  Pe lângă reducerile chiriilor între 10-30%, creşterea perioadei de neocupare de la 1-3 luni în 2008, la 5-9 luni şi peste în prezent reprezintă o pierdere financiară la fel de importantă.

Astfel, vorbind de o perioadă contractuală de 3 ani, o perioadă de neocupare de 3 luni scade 14% din veniturile dezvoltatorului, iar în cazul unei perioade de neocupare de 9 luni, reducerea veniturilor este de 20%.

Acestea, cumulate cu scăderile de chirie, duc la venituri mai mici cu 24 – 50% pentru dezvoltatori. În acest sens, foarte mulţi proprietari au ales să facă discounturi mai mari decât să rămână cu spaţiile neocupate.

Potrivit Esop, şi proprietarii de vile cu spaţii între 200-400 mp au avut de pierdut sume între 30.000 – 50.000, luând în calcul o reducere a chiriei cu aproximativ 20% şi o perioada medie de neocupare de 5-6 luni, la o perioadă e închiriere de 2 ani.

SURSA: ESOP

DETALII:
Citeşte şi Chiriile pentru birouri, în scădere