„Dacă în perioada dinainte de criza declanşată în toamna anului 2008 termenele de închiriere variau între 2-5 luni, în funcţie de suprafeţele totale disponibile şi nivelul cerut de chirie, în momentul de faţă termenele de închiriere medii sunt între 8-10 luni, ajungând în cazul anumitor imobile la 14-16 luni. Mulţi proprietari încă aleargă după profitul iluzoriu generat de un nivel mai ridicat de chirie, conştientizând destul de puţin pierderea certă pe care o reprezintă fiecare lună de neocupare a spaţiului”, consideră Mirela Raicu, partener Esop Consulting.
De exemplu, un spaţiu de birouri care se doreşte să fie închiriat cu 12 euro/mp, pe un termen de 2 ani, dupa o perioadă de neînchiriere de 6-8 luni ajunge la o chirie reală de 9 euro/mp. Acest lucru se întâmplă deoarece fiecare luna de neînchiriere reduce nivelul chiriei cu 0,3-0,4 euro/mp. Dacă se ia în calcul şi incertitudinea obţinerii nivelului de chirie dorit, se poate observa că pierderea poate fi şi mai mare.
La sfârşitul primului semestru se observă o diminuare a ratei de neocupare a clădirilor de birouri clasa A şi o creştere a ofertei de spaţii de birouri disponibile în clădirile care solicită sub 11 euro/mp, susţin consultanţii Esop.
„O parte din clădirile care în trimestru întâi din 2011 au fost promovate cu bugete între 12-15 euro /mp, au migrat către categoria sub 11 euro/mp, semn că unii proprietari încep să-şi dea seama că principala pierdere în perioada de criză pe care o traversăm este dată de rata de neocupare şi mai puţin de 2-3 euro în plus la chiria pe mp”, consideră Mirela Raicu.