Proiectul Esplanada, unul dintre proiectele imobiliare de anvergură care urma să fie dezoltat de compania TriGranit Development România, a fost suspendat pentru cel puţin trei ani, potrivit unui anunț făcut în Monitorul Oficial.
Investiţia de aproape un miliard de euro, anunţată în 2005, a fost anulată, la 1 aprilie 2011, pentru o perioadă de trei ani, deoarece dezvoltatorul a decis să-şi suspende activitatea pe perioada amintită.
Decizia companiei vine ca urmare a faptului că lucrările, programate a fi demarate în 2007, au întârziat deja cu patru ani, în mare parte din cauza faptului că jumătate din terenul cu suprafaţa de peste zece hectare, pe care urma să se deszvolte complexul, este revendicat de foştii proprietari.
Proiectul ar fi urmat să fie dezvoltat pe un teren de 10,7 hectare şi să aibă o suprafaţă totală construită de 800.000 metri pătraţi. Ansamblu ar fi inclus clădiri de birouri, comerciale, hoteliere, rezidenţiale, dar şi cu destinaţie socială şi culturală.
Statul român, care deţine o parte din teren, ar fi urmat să beneficieze, după realizarea primei faze a proiectului, de o clădire în valoare de peste 40 de milioane de euro destinată activităţilor culturale, spaţii de birouri pentru instituţii ale statului de circa 12.000 de metri pătraţi, precum şi parcări subterane publice. Întregul ansambl ar fi trebuit să revină statului după 49 de ani, când expira parteneriatul cu dezvoltatorul proiectului.