Marți, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se va întâlni cu omologul său american. Probabil că vor discuta diverse probleme: situația relațiilor cu Rusia, lupta Ucrainei împotriva corupției și probleme legate de pandemie. După ce îi va mulțumi președintelui Joe Biden pentru sprijinul continuu și pentru ajutorul Americii, s-ar putea ca liderul ucrainean să întrebe oarecum delicat și despre aderarea la NATO.
Întâlnirea ar trebui să fie bună. Dar în cameră va fi prezent și ‚un imens elefant’: Nord Stream 2. O iubire a președintelui Rusiei, Vladimir Putin, gazoductul amenință securitatea Europei, și pe cea a Ucrainei în mod deosebit. Ocazia de blocare a proiectului, acum pe cale de finalizare, este pe cale să se piardă: este acum ori niciodată. Cu riscul de a prejudicia o întrevedere altminteri plăcută, Zelenski va trebui să-i spună lui Biden fără ocolișuri ca proiectul Nord Stream 2 trebuie blocat.
Este adevărat că Administrația Biden nu a avut niciodată prea mult timp la dispoziție ca să oprească proiectul. Pe vremea când Biden depunea jurământul, peste 90% din conductă – primele secțiuni fuseseră instalate în iulie 2018 – fusese finalizată. Chiar și așa, din primele semnale reieșea că noua administrație vorbea serios despre blocarea ei. Anterior, Biden afirmase că gazoductul e „o afacere proastă pentru Europa”, iar secretarul de stat, Antony Blinken, spunea că guvernul este „hotărât să facă tot ce va putea” pentru a împiedica finalizarea proiectului. Ulterior însă, administrația a schimbat tonul. În iulie, Statele Unite au dat împreună cu Germania o declarație comună legată de Nord Stream, o declarație care acorda efectiv permisiunea Rusiei să-și finalizeze proiectul, potrivit The New York Times.
Evenimentul i-a șocat pe ceilalți aliați ai Americii din Europa, unde multe țări se opun acestui proiect. Evenimentul a fost prost văzut și pe plan intern: un grup de congresmeni din partea ambelor partide, uimit de această turnură, a încercat să convingă administrația să blocheze finalizarea gazoductului. Dar riposta Ucrainei și a Poloniei, două țări care au cel mai mult de pierdut de pe urma proiectului Nord Stream, a fost cea mai dură.
Miniștrii de externe ai celor două țări, care nu au fost implicați în negocierile dintre Germania și America, au dat și ei propria declarație, afirmând că securitatea politică, națională și economică a Europei va fi amenințată de Nord Stream 2. În opinia lor, proiectul odată finalizat i-ar oferi Rusiei capacitatea de „a destabiliza situația securității din Europa”. Și aveau argumente. Există numeroase motive pentru care conducta Nord Stream 2 ar fi catastrofală, și nu doar pentru Ucraina și Polonia, ci pentru întreaga Europă.
Trecând din Rusia în Germania pe sub Marea Baltică, Nord Stream 2 îi va oferi acces direct spre inima Europei. Asta ar face ca Europa, care în prezent importă din Rusia peste o treime din necesarul său de gaze naturale, să devină și mai dependentă de această țară, oferindu-i efectiv monopolul energetic asupra continentului. Efectele dezastruoase sunt ușor de întrevăzut: dacă relațiile se deteriorează, Rusia ar putea închide robinetul gazelor spre Europa, lăsând practic fără gaze milioane de oameni.
Apoi, mai e și Ucraina. Țara câștigă anual 1 miliard de dolari din taxa de tranzit pentru conductele spre Polonia. Dacă gazoductul Nord Stream 2 va fi finalizat, conducta ucraineano-polonă va deveni inutilă, lipsind Ucraina – una dintre cele mai sărace țări din Europa, potrivit estimărilor Fondului Monetar Internațional – de un venit substanțial.
Mai mult, dependența Europei de gazul rusesc ar încuraja țara să se amestece și mai mult în afacerile Ucrainei, fără să se teamă de repercusiuni. Asta ar duce la o escaladare a conflictului din Donbas – o incursiune a armatei ruse care durează de un an și care a provocat moartea a peste 14000 de oameni și strămutarea a altor circa 2 milioane – sau chiar la o încercare a Rusiei de a uni estul Ucrainei de Crimeea.
Și în sfârșit, ar mai exista niște consecințe economice și pentru Polonia. În prezent, țara importă gaze prin conducta polono-ucraineană. Nord-Stream 2 ar pune capăt situației. În schimb, Polonia va fi silită să cumpere gaze din Germania, la un preț mult mai mare. Pentru sănătatea economiei la nivelul întregii țări, este ceva ce polonezii ar suporta cu greu.
Situația este clară. Din motive economice, energetice și de securitate națională, conducta trebuie blocată. Ceea ce este și mai important, acest lucru e încă posibil. Sancțiunile SUA impuse acestui proiect reușiseră anterior să blocheze lucrările, întrucât companiile implicate în construcție au abandonat proiectul. Tot ceea ce trebuie făcut pentru a bloca proiectul complet este ca Administrația Biden să revină asupra recentului plan de sancțiuni cu privire la Nord Stream 2. Mai mulți congresmeni și lideri europeni se pronunță în favoarea acestei opțiuni. Obiecțiile Germaniei, principala beneficiară a proiectului, pot fi eludate evidențiindu-se numeroasele avantaje pe termen lung pe care demersul l-ar avea pentru Europa.
Acesta ar fi cel mai bun scenariu, iar Zelenski trebuie să pledeze din greu în favoarea lui. Dar el trebuie totodată ca, în decursul întrevederii cu Biden, să ceară niște asigurări în plus. Deși declarația comună americano-germană cuprinde diverse prevederi de ordin economic și energetic – cum ar fi investiții în infrastructura verde a Ucrainei și ajutorul acordat în vederea tranziției spre energia verde – ele nu se apropie nici pe departe de miliardul de dolari pe care Ucraina l-ar pierde din taxele anuale de tranzit.
Zelenski trebuie să ceară – atât pentru țara sa, cât și pentru Polonia – un ajutor în finanțarea și construirea infrastructurii necesare pentru o energie alternativă. El trebuie să-l convingă pe Biden să discute cum ar putea Ucraina – prin fonduri, perfecționare și asistență americană – să-și întărească apărarea, să-și întărească armata și să împiedice agresiunea rusească.
Întâlnirea de marți îi oferă lui Zelenski excelenta ocazie de a întări relațiile dintre cele două țări. Dar ea este totodată și ultima șansă în vederea blocării gazoductului Nord Stream 2.
Dacă el îl va putea convinge pe Biden, asta ar fi o victorie pentru întreaga Europă, care ar fi astfel apărată de o dezastruoasă dependență strategică de gazul rusesc.
Dar dacă Zelenski nu va reuși asta, singurul câștigător va fi Rusia. Și nicio compensație din lume nu ar schimba situația.
Sursa foto: Dreamstime