În România, media anuală a temperaturii aerului în anul 2018 a fost de 11,57°C, fiind a treia cea mai mare valoare din anul 1901 până în prezent, conform înregistrărilor de la staţiile meteorologice cu şir lung de observaţii ale Administraţiei Naţionale de Meteorologie, anunţă Ministerul Mediului.
Temperatura medie a aerului din anul 2018 depăşeşte cu 1,35°C norma climatologică în vigoare – media multianuală din perioada 1981-2010.
”După cum ne-am aşteptat, iată că anul 2018 urcă direct pe podiumul clasamentului celor mai călduroşi ani din istorie. Avem, deci, o nouă dovadă care ne arată că schimbările climatice reprezintă una dintre cele mai mari ameninţări cu care se confruntă omenirea. În acelaşi timp, devine tot mai clar că trebuie să ne străduim să realizăm echilibrul între nevoile comunităţilor şi nevoia de a trăi pe o planetă sănătoasă. Aceasta înseamnă implementarea unor măsuri concrete şi eforturi egale în cele două direcţii: atât reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, cât şi adaptarea la efectele schimbărilor climatice”, a declarat viceprim-ministrul şi ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, potrivit unui comunicat de presă al ministerului Mediului, remis MEDIAFAX.
Cel mai călduros an rămâne 2015, cu o temperatură medie de 11,72°C, urmat de 2007 (11,67°C).
Analizând topul celor mai călduroşi zece ani din perioada 1900–2018, se remarcă faptul că nouă dintre aceştia aparţin intervalului 2000–2018, precizează ministerul Mediului.
La nivel lunar, în anul 2018 au existat nouă luni cu abateri termice lunare pozitive cuprinse între 0,3 şi 4,7°C, faţă de intervalul 1981–2010: ianuarie (+2,1°C), februarie (+0,3°C), aprilie (+4,7°C), mai (+2,2°C), iunie (+0,9°C), august (+1,8°C), septembrie (+1,1°C), octombrie (+2,0°C), şi noiembrie (+0,9°C).
În 2018, a fost cea mai călduroasă lună aprilie din 1900 până în prezent.
Cantitatea anuală de precipitaţii din anul 2018, mediată la nivelul României, a fost de 698,8 mm – cu 10% mai mare decât normala climatologică (1981–2010).
Abaterea cantităţii lunare de precipitaţii a fost pozitivă în 6 din cele 12 luni, oscilând între 16% în ianuarie şi 92% în martie, iar abateri negative s-au înregistrat în restul lunilor, oscilând între 6% în noiembrie şi 64% în aprilie.
Sursa: Mediafax