Rusia a promis marţi măsuri „severe” împotriva Lituaniei care a instituit restricţii pentru anumite mărfuri care tranzitează spre exclava Kaliningrad, consecinţă a sancţiunilor UE împotriva ofensivei Moscovei în Ucraina, relatează AFP şi DPA.
Moscova pregătește măsuri „adecvate” pentru Lituania
„Rusia, bineînţeles, va reacţiona la astfel de acte ostile. Măsuri adecvate sunt în curs de elaborare la nivel interministerial şi urmează a fi adoptate”, a afirmat Nikolai Patruşev, secretar al puternicului Consiliu de securitate rus, cu prilejul unei vizite la Kaliningrad.
„Ele vor avea consecinţe negative severe pentru populaţia Lituaniei”, a adăugat el, citat de agenţia Interfax.
În cursul zilei de luni, Kremlinul a declarat că situația este mai mult decât gravă, un avertisment venind din partea lui Dmitri Peskov.
„Situația este mai mult decât gravă”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. „Această decizie este cu adevărat fără precedent. Este o încălcare a tot ceea ce există”, a adăugat acesta, potrivit Reuters.
Ministerul de Externe al Rusiei a cerut autorităților de la Vilnius să revină imediat asupra a ceea ce a catalogat drept o acțiune „deschis ostilă”.
Lituania, membră a UE, a închis de sâmbătă un coridor feroviar dinspre Rusia către exclava sa pentru anumite bunuri de bază, între care materiale de construcţii, metale şi cărbune, ca răspuns la noile sancţiuni ale UE.
Drept reacţie, şeful delegaţiei UE în Rusia, Markus Ederer, a fost convocat marţi la Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova.
Contre între Uniunea Europeană și Rusia
Ederer a îndemnat Rusia să se abţină de la ”paşi şi retorică escaladată” în legătură cu ceea ce Moscova numeşte „restricţii anti-ruseşti” asupra bunurilor care tranzitează între Kaliningrad şi restul Rusiei, a declarat un purtător de cuvânt al UE. ”El a transmis poziţia noastră cu privire la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei şi a explicat că Lituania aplică sancţiunile UE şi că nu există nicio blocadă, şi le-a cerut să se abţină de la măsuri şi retorică de escaladare”, a declarat purtătorul de cuvânt Peter Stano.
Într-un comunicat, diplomaţia rusă a acuzat Uniunea Europeană că încurajează o „escaladare” situației şi a cerut restabilirea imediată a tranzitului spre Kaliningrad.
Denunţând o „blocadă”, guvernatorul din Kaliningrad, Anton Alihanov, a estimat că între 40% şi 50% dintre importurile exclavei ar putea fi supuse restricţiilor, de la cărbune şi metale, până la materiale de construcţie şi bunuri tehnologice.
Kaliningrad, exclavă strategică şi militarizată, sediul flotei ruse în Marea Baltică, este înconjurată de Lituania şi Polonia, două state membre NATO şi ale Uniunii Europene care susţin cu fermitate Kievul de la începutul conflictului din Ucraina.