România este în pericol! Vladimir Putin vrea să ajungă la Gurile Dunării. Acest punct de pe hartă reprezintă o țintă strategică a Rusiei. Avertismentul a fost lansat de un fost ministru de Externe român.
Gurile Dunării reprezintă o țintă strategică a Rusiei
Este stare de alertă chiar la granița cu România. O declarație făcută chiar în aceste momente de un important lider politic indică că Vladmir Putin a pus ochii pe țara noastră. Potrivit lui Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, Gurile Dunării reprezintă o țintă strategică a Rusiei.
Cristian Diaconescu a arătat că Gurile Dunării sunt o țintă strategică a lui Vladimir Putin de mai mulți ani de zile. Fostul ministru de Externe a dat detalii legate de dorința Rusiei a cuceri Odesa. El a precizat și ce ar însemna acest lucru pentru România.
„Pot să spun și să confirm, inclusiv din discuții bilaterale cu Lavrov și cu alții, Gurile Dunării reprezintă o țintă strategică pentru Federația Rusă de ani de zile. În momentul în care, într-adevăr, Odesa este zona cea mai sensibilă din acest punct de vedere… Ce are Odesa din punct de vedere militar deranjează foarte serios Federația Rusă. Din timpul celui de Al Doilea Război Mondial, are câteva zeci, poate câteva sute de kilometri de coridoare subterane, deci ideea de a debarca în Odesa presupune din partea Federației Ruse un efort militar foarte serios.
Dar dacă Odesa, mai ales prin apropierea de Herson, dacă Odesa este preluată la un moment dat, situația poate fi deosebit de gravă. Cum să vă spun, a avea vase ale Federației Ruse spre Brațul Chilia, cred că ar fi, într-adevăr, o dezvoltare…”, a explicat Cristian Diaconescu la DC NEWS.
Cristian Diaconescu susține că o lovitură nucleară nu este foarte simplă
Cristian Diaconescu a vorbit și despre amenințările nucleare ale lui Putin.
„Acest joc amestecat de război hibrid, grefat pe acțiuni militare punctuale care să creeze temeri, îngrijorare, anunțuri cum a fost cel privind loviturile nucleare, momentul în care a făcut Putin acel tip de demers, oarecum ultimativ, evident că există forțe de informare ale americanilor și britanicilor, mai ales satelitare, ei au constatat că nu s-a întâmplat nimic din punct de vedere tehnic pentru că o lovitură nucleară nu poate fi așa simplă, apeși pe un buton și să se întâmple, trebuie să existe niște pregătiri, în silozuri, încărcări… Nu se întâmplase nimic, deci rămăsese la nivel de mesaj”, a spus acesta.
El a făcut referire și la sițuația de la centrala Zaporojie, arătând că apar decizii care par a fi contradictorii.
„Se va întâmpla sau nu se va întâmpla, rămâne de văzut. Șeful AIEA a cerut misiuni de observare internațională încă din iunie și a fost refuzat. Acum, Erdogan pare că a obținut de la Zelenski acordul privind o astfel de misiune. Partea rusă în schimb spune: „Da, dar numai în condițiile unui armistițiu, dar nu în condițiile în care noi am demilitariza, adică în condițiile în care noi am pleca de acolo”, a continuat fostul ministru român de externe.
Este o nervozitate din ce în ce mai mare în Rusia
În ceea ce privește pericolul unei explozii la Zaporojie, Cristian Diaconescu a susținut că acest lucru ar afecta groaznic pe toată lumea.
„Deci nu ar avea practic nimic de câștigat, dar sunt mesaje care de multe ori exced zonele ucrainene, sunt mesaje care se transmit lumii libere, iar de regulă, din ce știu, la astfel de teme care par stranii, raportul de șantaj se referă la diminuarea sancțiunilor pentru că este o nervozitate din ce în ce mai mare în Federația Rusă din acest punct de vedere și, se pare, cum spun unii, că frigiderul a bătut televizorul în multe zone din Federația Rusă, mai ales în regiunile Petersburg, Moscova, unde e un alt tip de populație decât în nordul îndepărtat”, a punctat Cristian Diaconescu.