Un membru marcant al USR a anunțat luni că s-a infectat cu noul coronavirus, arătând că simptomele nu sunt deloc de neglijat.
Florina Presadă, senator al formațiunii și candidat înscris pe listele pentru alegerile parlamentare, spune că a avut dureri groaznice de cap.
”Mi-am pierdut mirosul”
”Suntem 28 de mii pe această pagină. Acum puteți spune că, și voi, cunoașteți pe cineva infectat cu noul coronavirus.
Câteva zile cu dureri groaznice de cap. Le-am pus pe seama alegerilor interne. Dar când mi-am pierdut mirosul, nu am mai avut pe ce să dau vina.
Protejați-vă, stați sănătoși și iubiți România cu ochii deschiși!”, a scris Presadă luni pe Facebook.
Florina Presadă este vicelider al grupului parlamentar USR de la Senat. Este membru în Comisiile pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului, respectiv pentru muncă, familie şi protecţie socială.
A participat la o serie de mișcări civice
A fost implicată în campanii de schimbare a legislației naționale pentru diagnosticarea corectă a tulburărilor din spectrul autist la adulți și acces la servicii specializate, acces la o locuință decentă, finanțarea programului Școală după școală de la bugetul de stat pentru comunitățile dezavantajate (conform Legii educației naționale), eliminarea barierelor din calea participării politice.
Pe lângă proiectele punctuale în care a fost implicată, a participat la o serie de mișcări civice privind: transparentizarea activității Primăriei Capitalei (petiții, intervenții în Consiliu, proteste), conservarea Halei Matache (2010-2013), dreptul la locuință alături de grupul Vulturilor 50 și Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire. A fost prezentă la protestele de stradă din 2012 și 2013.
Este co-autor (în calitate de country expert) al unor studii contractate de Public Policy and Management Institute (Vilnius) pentru Eurofound și Comisia Europeană.
Florina Presadă spune că, dacă trăiești într-o comunitate la marginea căreia se termină sistemul de canalizare, probabil că și mersul la școală sau la doctor sunt un lux.
În mod clar nu toți oamenii au acces la aceleași oportunități și crede că în aceste cazuri statul trebuie să intervină pentru a repara aceste dezechilibre.