Preşeditele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a spus, după întâlnirea de marţi cu reprezentanţii FMI, referitor la problema creşterii taxelor că în România politica de taxe nu este cea care trebuie, sindicaliştii preferând o taxare diferenţiată, în special la TVA.
„I-am avertizat pe cei de la FMI că politica de taxe de astăzi nu este cea care corespunde şi că preferăm o taxă diferenţiată, în special la TVA”, a spus Hossu.
Liderul Cartel Alfa a precizat că actuala politică de taxare crează un prejudiciu şi o imposibilitate de consum mai ales pentru categoriile defavorizate, cu venituri foarte mici.
„Este anormal să plătim acelaşi TVA la pâine şi la obiecte de lux”, a spus Hossu.
Liderul sindical a mai spus că a discutat cu FMI şi despre disponibilizări şi le-a comunicat reprezentanţilor Fondului că ceea ce au cerut ei, respectiv o reducere cu 0,7% a cheltuielilor cu fondul de salarii şi doar 0,3% a cheltuielilor diverse de administrare, este anormal.
„Disponibilizările trebuie analizate cum trebuie. Sunt contradicţii legate de disponibilizări pentru că există insistenţa de a politiza sistemul administrativ, educaţional ceea ce nu va duce decât la o creştere artificială a numărului de persoane din administraţia publică, unde avem trei directori pe acelaşi post din cauza incapacităţii Guvernului de a lua decizii normale şi de a nu politiza structura sistemului respectiv”, a mai spus liderul sindical.
Hossu a afirmat că sindicatele au discutat cu FMI şi despre legea pensiilor şi legea salarizării unice. În ceea ce priveşte legea pensiilor, Hossu a spus că există contradicţii între ceea ce a cerut FMI, respectiv transferarea pe pilonul doi a unei cote care creează dezechilibre pe pilonul unu. „Sunt mecanisme care se cer şi nu sunt normale, cum este de exemplu creşterea vârstei de pesnionare la o speranţă de viaţă mult mai scăzută ca în celelalte ţări europene”, a spus Hossu.
Preşedintele Cartel Alfa a amintit de asemenea şi că sistemul de calcul la legea pensiilor este inacceptabil şi va duce la pauperizare mai accentuată a pensionarilor. De asemenea, sindicaliştii i-au informat pe reprezentanţii FMI şi Băncii Mondiale că sunt dificultăţi la pensiile speciale şi acestea trebuie clarificate.
Din punct de vedere al legii unitare de salarizare sindicaliştii speră să fie corectată în următoarea perioadă. Hossu a spus că din punct de vedere a sindicatelor ieşirea din situaţia actuală de criză este „prin creşterea receptei” la nivelul bugetului de stat eliminând o cotă parte, sindicatele propunând ca ţintă 4% din evaziunea fiscală.
O misiune a FMI se află la Bucureşti în perioada 27 aprilie – 7 mai pentru cea de-a patra revizuire a acordului stand-by încheiat între România şi instituţia financiară internaţională. În urma acestei revizuiri consiliul director al FMI va decide în a doua parte a lunii iunie dacă se va elibera cea de-a cincea tranşă din acord, în sumă de 850 milioane euro.
România are un acord cu FMI pe doi ani, pentru 12,95 miliarde euro, pachetul total de finanţare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM şi BERD, urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro. România a atras deja împrumuturi de aproximativ 11,5 miliarde euro.
SURSA: Mediafax