Cătălin Cîrstoiu a făcut mai multe declarații despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Managerul Spitalului Universitar de Urgență București a subliniat importanța înțelegerii originii infecției care a afectat proteza de genunchi a actorului.
Florin Piersic a fost transferat de la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balş” la Spitalul Clinic de Ortopedie Foişor pentru a i se scoate proteza de genunchi. Marele actor român s-a aflat într-o situație foarte dificilă, iar medicii au decis să-l opereze de urgență.
Florin Piersic s-a aflat într-o situație foarte dificilă
Cătălin Cîrstoiu, managerul Spitalului Universitar de Urgență București (S.U.U.B.), a oferit comentarii cu privire la starea de sănătate a maestrului.
De asemenea, specialistul a evidențiat importanța înțelegerii originii infecției care a afectat proteza de genunchi a actorului.
A explicat că este esențial de determinat dacă infecția este una imediată intervenției chirurgicale de acum 5 ani sau una apărută ulterior.
„E foarte important de știut dacă infecția este una imediată intervenției chirurgicale de acum 5 ani și care a mers așa lent, ceea ce ce e posibil, sau în egală măsură este posibil să fie o infecție apărută ulterior. Pentru că la acești pacienți orice infecție de focare, adică dacă ai un abces, o infecție, poate da în sânge bacterii care ajung în primul rând acolo unde e implantul. Implantul e un bun loc pe care se fixează bacteriile”, a spus Cătălin Cîrstoiu la „Marius Tucă Show”.
Cătălin Cîrstoiu spune că actorul trebuie tratat într-un spital mare
Specialistul este de părere că tratamentul trebuie să fie efectuat într-un spital mare, pluridisciplinar. Un astfel de centru, spune el, poate să ofere suport și din alte specialități medicale, cum ar fi chirurgia cardiacă.
De asemenea, Cîrstoiu a subliniat importanța continuării tratamentului de către chirurgul care a efectuat inițial intervenția. Acesta cunoaște istoricul pacientului și evoluția afecțiunii.
„Părerea mea e că trebuie tratat într-un spital mare, într-un spital pluridisciplinar, pentru că în orice moment poți să ai nevoie de chirurgie cardiacă, de dializă. Spitalul Foișor e un spital specializat pe doar ortopedie. Adică îi trebuie niște suporturi de la alte specialități. Acel chirurg care a pus prima oară implantul trebuie să se ocupe de cazul ăsta până la final, pentru că știe ce a făcut prima oară, știe evoluția”, a explicat managerul Spitalului Universitar de Urgență București.
Procesul de tratare a unei infecții poate dura luni de zile
Managerul Spitalului Universitar a evidențiat că procesul de tratare a unei infecții poate dura luni de zile și a subliniat necesitatea asanării oricărui focar septic.
Astfel, el a transmis un mesaj directorului medical de la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balş”.
Cătălin Cîrstoiu a atras atenția asupra importanței soluționării problemei locale în astfel de situații.
„În momentul ăsta trebuie asanat orice focar septic. E proces de durată, poate dura luni de zile poate. I-am dat un mesaj directorului medical de la Balș, din proprie inițiativă și i-am spus: ai mare grijă până nu rezolvăm problema locală, în astfel de situații, problema nu se rezolvă. I-am dat un sfat”, a completat Cătălin Cîrstoiu.
Medicii de la Spitalul Foișor din Capitală au transmis că starea de sănătate a lui Florin Piersic s-a îmbunătățit „ușor” după operația suferită joi la genunchi.