Deputatul USR Cristian Seidler a lansat acuzații grave la adresa coaliției de guvernare în ziua de luni, 31 octombrie. Acesta susține că pensionarii sunt mințiți pe față atunci când li se spune că plafonul de 9,4% din PIB stabilit în PNRR ar fi „în calea creşterii pensiilor”.
Acuzații grave la adresa coaliției. Un deputat USR susține că pensionarii sunt mințiți pe față
Deputatul USR a spus într-o conferinţă la Parlament că pensionarii trebuie să primească o explicație despre punctul de pensie și de ce acesta nu ajunge la 2.000 lei.
Totodată, Cristian Seidler a subliniat că România cheltuie în acest an pe pensii contributive, pilonul 1 şi pensii speciale un total de 8,35% din PIB.
„Coaliţia sărăciei trebuie să explice de ce punctul de pensie nu a ajuns şi nu ajunge la 2.000 lei. Vă arătăm datele concrete. În anul 2022, conform legii bugetului asigurărilor sociale, lege propusă de Guvernul României şi adoptată de Parlamentul României fără nicio modificare, România cheltuie pe pensii contributive 7,42% din PIB. Conform calculelor referitoare la pensiile speciale, acestea însumează în acest an 0,93% din PIB.
În total, aşadar, România cheltuie în acest an pe pensii contributive, pilonul 1 şi pensii speciale un total de 8,35% din PIB. Diferenţa de până la 9,4% din PIB, procentul prevăzut în PNRR, ar putea duce punctul de pensie încă din acest an la valoarea lui 2.000 lei şi ar putea-o menţine pe întreg parcursul anului viitor.
Minciuna numărul unu – referitor la afirmaţiile domnului Budăi, domnului Ciolacu şi, mai grav, domnului Ciucă – este că în România punctul de pensie nu poate să crească din cauza plafonului de 9,4% din PIB. Să explice domnul Budăi, domnul Ciolacu, domnul Ciucă, mari vorbitori, gânditori mai puţin ai coaliţiei sărăciei, de ce nu dau 2.000 lei punct pensie, deşi ar putea, conform PIB, şi mint în continuare pensionarii din România cum că acel plafon din PNRR în calea creşterii pensiilor”, a declarat deputatul USR.
Pensiile speciale au însumat 0,93% în anul 2022
Mai apoi, acesta a amintit de faptul că pensiile speciale au însumat 0,93% în anul 2022, ci nu 0,1%, cum a spus ministrul Muncii, Marius Budăi.
„Nu, ele sunt 0,93% din PIB. Domnul Budăi ignoră faptul că pensiile militarilor şi nu doar ale militarilor, cele ale tuturor asimilaţilor, poliţişti, foşti angajaţi ai serviciilor secrete, sunt pensii speciale. Ele se calculează şi se acordă pe baza unei legi speciale, având o formulă diferită decât formula de calcul din legea generală a pensiilor şi având o vârstă de pensionare diferită, deci toate elementele pentru ca acele pensii să fie pensii speciale.
De altfel, în toată legislaţia românească, ceea ce, în mod popular, numim pensii speciale se numesc pensii de serviciu, iar în cazul parlamentarilor şi aleşilor locali – indemnizaţii pentru limită de vârstă. Aşadar, pensii speciale în 2022 sunt 0,93%, nu 0,1%”, a completat Seidler.
De asemenea, deputatul USR a spus că pensiile ocupaționale au apărut în România în baza unei legi aplicate de abia în februarie 2022.
„Categoria pensiilor ocupaţionale a apărut în România în baza unei legi aplicate de abia în februarie 2022 şi, în plus, este vorba despre pensii administrate privat, prin contribuţia angajatorului.
În concluzie, minciuni mari şi late ale coaliţiei sărăciei, care ar putea, dacă ar dori, să facă punctul de pensie de 2.000 lei, având în vedere acel plafon de 9,4% din PIB şi ar trebui să înceteze să mai mintă pensionarii din România şi să le explice de ce punctul de pensie nu va fi de 2.000 lei”, a conchis Seidler.